Fosta consilieră a Primei Doamne la Casa Albă Stephanie Winston Wolkoff a dezvăluit la CNN înregistrări secrete ale unor discuţii cu Melania Trump, la o lună după ce a publicat cartea ”Melania and me”, datând din vara lui 2018, despre despărţirea, dur criticată, a familiilor de imigranţi, orchestrată în acel an de către preşedintele american sau din timpul pregătirilor sărbătorilor de la sfârşitul anului la Casa Albă.
”Ei spun că eu sunt complice. Că sunt ca el, că-l susţin. Că nu mă exprim suficient, că nu fac suficient la nivelul meu”, începe Melania, în această înregistrare secretă.
BREAKING: CNN just released leaked audio of Melania Trump saying “who gives a f*ck about Christmas stuff.”
— Kaivan Shroff (@KaivanShroff) October 2, 2020
(THE WAR ON CHRISTMAS!!!) pic.twitter.com/r85nwMmw6d
”Muncesc ca o nebună la lucrurile de Crăciun, iar tu ştii că, de Crăciun, tuturor puţin le pasă de decoraţiuni. Eu le spun că muncesc la pregătirile de Crăciun, iar ei mă întreabă ce părere am despre copiii (migranţilor) care au fos despărţiţi de părinţii lor”, spune pornită Prima Doamnă.
CNN airs secretly recorded videos of First Lady Melania Trump talking about children on the border, Christmas, and the liberal media:
— Daily Caller (@DailyCaller) October 2, 2020
“I am driving liberals crazy.”
pic.twitter.com/t2d3ebwnl1
”Lăsaţi-mă în pace!” (”Give me a f*cking break!”), tună ea apoi, subliniind că Barack Obama nu era vizat de aceleaşi critici.
NEW: Melania Trump, “They say ‘(mockingly) what about the children,’ give me a f*cking break!” @CNN releases leaked audio of Melania mocking Americans who cared about her husband putting kids in cages, leaving them to die.
— Kaivan Shroff (@KaivanShroff) October 2, 2020
Her point? She really doesn’t care. Absolutely vile. pic.twitter.com/K95iGNijrT
Melania Trump, care dă asigurări că a încercat să reunească femeile şi copiii, mărturiseşte că nu a reuşit şi că familiile vizate trebuie să se supună legii.
Politica despărţirii familiilor migranţilor a Guvernului Trump, aplicată de la 7 mai la 20 iunie 2018, prevedea ca orice imigrant adult care a intrat ilegal în ţară să fie trimis într-o închisoare federală pentru a fi judecat.
Minorii erau, în schimb, preluaţi de către Departamentul Sănătăţii şi serviciile sociale în centre care le erau destinate.
Timp de şase săptămâni, peste 2.000 de copii au fost despărţiţi de părinţii lor.
Soţia lui Donald Trump laudă, cu toate acestea, în aceste înregistrări, calitatea găzduirii de care au beneficiat tinerii imigranţi în centrele americane.
”La sosire, copiii exclamau: «uau, voi avea propiul meu pat! Voi avea un dulap pentru haine?». Este trist să auzi asta, dar ei nu au toate aceste lucruri în ţara lor. Dorm pe jos”, spune ea.
”Ne ocupăm de ei acolo. Da, este trist că nu sunt cu părinţii lor. Dar după ce ajung aici singuri sau cu călăuze, în mod ilegal, trebuie să facem ceva”, continuă Melania Trump, care pune în discuţie declaraţiile prin care imigranţii îşi justifică venirea pe teritoriul american prin pericolele care-i ameninţă în ţara de origine.
”Nu profesionişti, ci alte persoane îi învaţă ce trebuie să spună pentru a rămâne aici. Ei ar putea să rămână cu uşurinţă în Mexic, dar nu vor, pentru că Mexicul nu are grijă de ei ca America”, apreciază Prima Doamnă.
La o zi după publicarea acestor înregistrări, Stephanie Grisham, care gestionează comunicarea Melaniei Trump, a apreciat că ”înregistrarea în secret a Prmei Doamne şi ruperea acordului nedivulgării în vederea publicării unei cărţi indecente este o tentativă clară de atingere la adresa legitimităţii sale”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...