Preşedintele italian Sergio Mattarella l-a însărcinat miercuri pe Giuseppe Conte, un jurist necunoscut publicului, propus de reprezentanţi politici antisistem şi extrema dreaptă, să formeze viitorul Guvern, după 80 de zle de negocieri în urma alegerilor legislative, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Preşedintele italian Sergio Mattarella l-a însărcinat miercuri pe Giuseppe Conte, un jurist necunoscut publicului, propus de reprezentanţi politici antisistem şi extrema dreaptă, să formeze viitorul Guvern, după 80 de zle de negocieri în urma alegerilor legislative, relatează AFP.

”Preşedintele Republicii Sergio Mattarella l-a primit în această (miercuri) după-amiaza pe profesorul Giuseppe Conte, căruia i-a dat mandat să formeze Guvernul”, a declarat pentru presă secretarul general al preşedinţiei Ugo Zampetti.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Mişcarea Cinci Stele (M5S, antistem) şi Liga (extremă dreapta), care dispun de o majoritate fragilă în Parlament şi au elaborat un program comun hotărât antiausteriate şi securitar, l-au propus pe jurist luni seara.

Însă preşedintele a amânat aproape 48 de ore să ia o decizie, puţin convins de autoritatea lui Conte - un discret profesor de drept, în vârstă de 53 de ani, fără experienţă pilitică - în faţa numelor grele din Ligă şi M5S care urmează să-i devină miniştri.

Lui îi revine, de-acum, să finalizeze alcătuirea Guvermului, care face de mai multe zile obiectul unor negocieri dure între M5S şi Ligă.

Această listă urmează să primească ulterior aprobarea lui Mattarella, după care Guvernul se va duce să depună jurământul şi se va prezenta în faţa membrilor Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a obţine votul de încredere.

Potrivit presei italiene, Salvini, liderul Ligii, urmează să devină ministru de Interne, iar Luigi Di Maio, liderul M5S, să primească un mare Minister al Dezvoltării Economice.

Numele care ridică cele mai mari proibleme este cel pe care Liga vrea să-l impună la portofoliul Economiei - Paolo Savona, un fost moinistru (1993-1994), în vârstă de 81 de ani, care consideră euro o ”capcană germană” pentru Italia

STRÂNGEREA ŞURUBULUI

Mattarella - garantul respectării tratelor internaţionale, ales de un Parlament majoritar de stânga - ţine să se asigure că Italia îşi va respecta angajamentele europene.

Programul comun negociat de M5S şi Ligă întoarce în mod hotărât spatele austerităţii şi promite să acopere deficitele printr-o politică de creştere economică. El prevede scăderi drastice de impozite, introducerea unui venit cetăţenesc şi scăderea vârstei de pensionare în a doua cea mai îmbătrânită ţară din lume.

Acesta îngrijorează Bruxellesul, unde comisarul european însărcinat cu Afaceri Economice Pierre Moscovici a îndemnat miercuri Italia să dea ”un răspuns credibil” cu privire la datoria sa publică - a doua cea mai mare din zona euro, după a Greciei.

Programul a provocat o reacţie nervoasă pe pieţele financiare. Bursa din Milano s-a depreciat miercuri cu 1,31%, iar ”spread”-ul - distanţa foarte urmărită în Italia între nivelul împrumuturlui italian şi german pe zece ani - a închis la 191 de puncte - cu 60 mai multe decât în urmă cu opt zile.

”Contextul în care trăim începe să ne îngrijoreze”, a declarat Vincenzo Boccia, preşedintele Confindustria, principala organizaţie patronală italiană.

”Iar el ne cere să intervenim cu înţelepciune, bun simţ”, mai ales faţă de cele 2.300 de miliarde de euro cât reprezintă datoria publică, a avertizat el.

Sub imperiul Ligii, programul comun promite de asemenea o strângere a şurubului în domeniile securitar, antimigraţie şi antiislam.

Întrebat pe această temă în timp ce primea reprezentanţi ai Uniunii Africane (UA), preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker a promis să rămână ”atent la apărarea drepturilor africanilor care sunt în Italia”.

De marţi, credibilitatea lui Conte a fost pătată de câteva rânduri din CV-ul său, în care evocă lucrări de ”perfecţionare juridică” la universităţi prestigioase, dintre care mai multe, contactate de AFP, au declarat că nu au vreo urmă a acestui lucru.

Frecventările sale s-au limitat în general la cercetări personale în timpul verii, în bibliotecile lor, dar nu a fost nevoie de mai mult ca comentarii caustice să ţâşnească în presă şi pe reţele de socializare.

”Ei nici nu mai ştiu ce să inventeze împotriva unui cetăţean cinstit şi onorabil”, a reacţionat  Di Maio.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.