Germania va elimina complet, dar treptat, importurile de petrol din Rusia ”până la sfârşitul anului”, a declarat, miercuri, ministrul german de Externe Annalena Baerbock, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Germania va elimina complet importurile de energie din Rusia (...) Importurile de petrol se vor reduce la jumătate până în vară”, a declarat ministrul german de Externe, Annalena Baerbock.

În acest fel, importurile de petrol provenite din Rusia vor fi eliminate în întregime, până ”la 0 până la sfârşitul anului”, a adăugat ea.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Vorbind în cadrul unei conferinţe de presă la Riga alături de omologiul său leton Edgars Rinkēvičs, Baerbock a reiterat că importurile de cărbune vor fi eliminate treptat până la sfârşitul verii. Importurile de gaze vor fi eliminate treptat pe o perioadă mai lungă de timp, a subliniat şefa diplomaţiei germane.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Economiei din Germania a declarat pentru CNN că Germania doreşte să obţină independenţa faţă de importurile ruseşti de energie, pas cu pas, asigurându-şi, totodată, independenţa faţă de petrolul rusesc până la sfârşitul anului.

La începutul lunii aprilie, cancelarul german Olaf Scholz a afirmat că Germania va putea înceta importurile în acest an, dar a adăugat că va dura mai mult timp până să renunţe la gazele din Rusia.

Potrivit unei previziuni economice comune realizată de cinci institute germane de cercetare economică de top, în cazul unei întreruperi imediate a furnizării de gaze de către Rusia, un total de 220 de miliarde de euro din producţia economică germană ar fi în pericol atât în 2022, cât şi în 2023. Această cifră ar echivala cu mai mult de 6.5% din producţia economică anuală a ţării.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.