Germania - criticată de Ucraina din cauza unei trimiteri limitate de armament - urmează să livreze un sistem perfecţionat de apărare anti-aerană, în măsură ”să apere un oraş mare de raiduri” ruseşti, anunţă miercuri Olaf Scholz, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Guvernul german a decis să furnizeze sstemul de apărare antiaerian cel mai modern de care disune Germania, sistemul (de tip) Iris-T”, anunţă cancelarul german în Bundestag.

Acest sistem ”îi va permite Ucrainei să apere un oraş mare întreg de atacuri aeriene ruseşti”, subliniază liderul german, care dă asigurări că Germania urmează ”să trimită şimai mult armament” Kievului.

Acest sstem de apărare anti-aeriană de dezvoltat de către profucătorul german Diehl.

Germania urmează să livreze Ucrainei, de asemenea, un sistem de radar capabil să detecteze artileria adversă, anunţă el.

Berlinul îşi continuă totodată livrările indirecte, prin intermediul altor ţări europene.

Germania a încheiat un acord cu Grecia, prin care Atena să trimită Ucrainei vehicule militare din epoca sovietică şi să primească în schimbul acestora blindate mai moderne de la Berlin.

Germania a încheiat un acord asemănător cu Cehia, în vederea furnizării unor arme Ucrainei, şi negociază, în prezent, un astfel de acord cu Polonia.

Obiectivul este furnizarea Ucrainei a unor arme din perioada sovietică, pe care armata ucraineană ştie să le folosească şi le poate folosi rapid, într-o încercare de a opri invazia Rusiei.

Germania vrea să livreze Cehiei 14 tancuri de luptă de tip Leopard şi un vehicul blindat de tip Leopard, în schimbul cărora Praga să trimită Ucrainei tancuri de tip T-72.

Nicio dată nu a fost stabilită în vederea acestei luvrări.

Însă Olaf Scholz anunţă în Parlamentul german că negocieri sunt în curs.

Scholz şi guvernul său - care au decis să investească 100 de miliarde de euro în vederea modernizării unei armate germane într-o stare îngrijorătoare - sunt criticaţi atât de către opoziţie, dar şi de către Kiev din cauza unei ”timidităţi” în livrarea de armament Ucrainei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.