Suspectat de pregătirea unui atentat împotriva ambasadei Israelului în Germania şi de apartenenţă la organizaţia Daech, un tânăr libian a fost arestat, sâmbătă, în apropiere de Berlin, a anunţat Parchetul federal pentru AFP.
„Se pune problema că a planificat un atac asupra ambasadei israeliene din Berlin”, a declarat un purtător de cuvânt al Parchetului federal german. Suspectul este suspectat de „sprijinirea unei grupări teroriste în străinătate”, potrivit aceleiaşi surse, care a precizat că gruparea în cauză era Stat Islamic.
O operaţiune majoră a poliţiei, la care au participat forţe speciale, a avut loc în cursul serii în oraşul Bernau, în apropiere de Berlin, unde suspectul a fost arestat, relatează tabloidul Bild.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Locuinţa bărbatului din Bernau a fost percheziţionată, a precizat parchetul. Potrivit Bild, bărbatul are 28 de ani, iar autorităţile germane au fost alertate datorită informaţiilor furnizate de serviciile de informaţii străine.
Ambasadorul Israelului la Berlin, Ron Prosor, a mulţumit autorităţilor germane „pentru asigurarea securităţii ambasadei noastre” într-un mesaj pe platforma X (fostul Twitter).
De la atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023, care a declanşat războiul din Fâşia Gaza, autorităţile germane, ca multe alte ţări din lume, şi-au sporit vigilenţa în faţa ameninţării islamiste şi a recrudescenţei antisemitismului.
La începutul lunii septembrie, poliţia din München a împuşcat mortal un tânăr austriac cunoscut pentru legăturile sale cu islamul radical, în timp ce se pregătea să comită un atac asupra Consulatului General al Israelului
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.