Germania, care deţine preşedinţia Uniunii Europene, mizează pe o autorizare în UE a vaccinului împotriva covid-19 al Pfizer/BioNTech - aprobat în mai multe ţări, între care regatul Unit, Statele Unite şi Canada - ”înainte de Crăciun”, a anunţat marţi ministrul Sănătăţii Jens Spahn, în contextul în care autorităţile europene au evocat până acum o decizie cel mai tâziu la 29 decembrie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Obiectivul este să se ajungă la autorizaţie înainte de Crăciun. Noi vrem să începem vaccinarea înainte de sfârşitul anului”, a anunţat într-o conferinţă de presă ministrul, al cărui Guvern îşi pierde răbdarea din cauza tiimpului pe care şi-l acordă autorităţile europene în vederea aprobării vaccinului covid-19, folosit deja în mai multe ţări.

Tablodul Bild dezvăluie în ediţia de marţi că serviciile Angelei Merkel şi Ministerul german al Sănătăţii exercită presiuni asupra Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) ca aceasta să valideze vaccinul până la 23 decembrie şi nu până la 29 decembrie.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ziarul citează surse apropiate Guvernului Merkel.

Aceste informaţii confirmă semnale de nerăbdare de care Spahn a dat dovadă încă de duminică.

”Toate datele BioNTech sunt disponibile, iar Regatul Unit şi Statele Unite au aprobat deja vaccinul. O examinare a datelor şi o aprobare a EMA ar trebui să aibă loc cât mai rapid posibil. Este vorba despre încrederea în capacitatea UE de a acţiona”, avertiza Jens Spahn.

Între timp, alte ţări - Canada, Singapore, Bahrain - şi-au lansat deja campaniile de vaccinare.

Berlinul este cu atât mai iritat cu cât vaccinul a fost dezvoltat de o întreprindere germană, BioNTech, iar Germania este dur afectată de al doilea val al pandemiei covid-19.

Guvernul Merkel a decis să impună o izolare parţială a populaţiei începând de miercuri până la 10 ianuarie.

EMA, cu sediul în Olanda, deliberează în prezent cu privire la autorizarea mai multor vaccinuri împotriva covid-19.

Agenţia a fost, săptămâna trecută, ţinta unui atac cibernetic în care au fost piratate documente cu privire la Pfizer şi BioNTech.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.