Bundestagul a adoptat o lege care permite persoanelor fizice şi asociaţiilor de voluntari să cultive şi să deţină cantităţi limitate de canabis, Germania devenind astfel cea mai recentă ţară dintr-un grup restrâns care au legalizat acest drog, cel puţin în parte. Astfel, legea permite cultivarea a până la trei plante pentru consumul privat, deţinerea a 50 g de canabis acasă sau a 25 g în public, relatează The Guardian.
Decizia adoptată de coaliţia tripartită aflată la guvernare, condusă de cancelarul Olaf Scholz, a fost luată în urma unei dezbateri aprinse despre avantajele şi dezavantajele unui acces mai uşor la acest drog.
"Avem două obiective: reducerea pieţei negre şi o mai bună protecţie a copiilor şi tinerilor", a declarat ministrul sănătăţii, Karl Lauterbach, la începutul unei dezbateri zgomotoase în care opoziţia l-a acuzat că promovează consumul de droguri.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Politicianul creştin-democrat Tino Sorge a declarat: "Afirmaţi cu toată seriozitatea că, legalizând mai multe droguri, vom limita consumul de droguri în rândul tinerilor... Acesta este cel mai stupid lucru pe care l-am auzit vreodată".
Dar Lauterbach a replicat că acest lucru echivalează cu a "băga capul în nisip". Consumul de canabis nu numai că a crescut vertiginos în rândul tinerilor, al căror creier în curs de dezvoltare este deosebit de periclitat, dar drogurile de pe străzi sunt şi mai puternice, şi mai impure în zilele noastre, ceea ce le sporeşte considerabil nocivitatea.
Se estimează că aproximativ 7 milioane de germani consumă în mod regulat canabis. Guvernul a declarat anterior că mulţi consumatori se bazează pe acest drog din motive medicinale şi că noua lege va îmbunătăţi, de asemenea, calitatea canabisului consumat de un număr tot mai mare de tineri.
Medicii care se opun modificării legii au avertizat că aceasta va pune în pericol sănătatea tinerilor prin faptul că va face drogul mai accesibil şi va creşte astfel riscul de dependenţă.
Coaliţia formată din social-democraţi, Verzi şi FDP, partid pro-business, a convenit în noiembrie să continue modificarea, după ce a inclus-o în acordul lor de coaliţie pentru împărţirea puterii.
Adulţilor li se va permite să cultive până la trei plante şi să deţină cantităţi mici de canabis de la 1 aprilie, iar trei luni mai târziu va fi disponibil şi în cluburi autorizate fără scop lucrativ înfiinţate pentru a cultiva şi distribui planta de canabis.
Consumul de canabis pentru persoanele sub 18 ani va fi în continuare interzis.
Opoziţia a venit din partea unora dintre cele 16 landuri germane, care vor avea responsabilitatea de a supraveghea aplicarea legii, inclusiv landul Bavaria din sudul ţării, condus de Uniunea Creştin-Socială, conservatoare, care a cerut guvernului să se mai gândească.
Unii dintre colegii social-democraţi ai lui Lauterbach au emis, de asemenea, avertismente, în special cu privire la utilizarea canabisului în jurul şcolilor şi grădiniţelor. La rândul său, ministrul a declarat că legislaţia va interzice fumatul de canabis la mai puţin de 100 de metri de unităţile de învăţământ.
Autorităţile din poliţie au declarat că vor avea dificultăţi în a impune aceste reguli. Dar Lauterbach spune că, deopotrivă, şi supravegherea pieţei negre este dificilă.
Schimbarea legislativă face din Germania al treilea stat membru al Uniunii Europene care legalizează canabisul pentru uz personal, după Malta şi Luxemburg.
Susţinătorii utilizării acestui drog în scopuri medicinale au declarat că speră într-o influenţă pozitivă a deciziei celei mai mari economii europene, care ar putea deschide calea pentru ca şi alte ţări să urmeze acest exemplu.
Observatorii din întreaga lume vor urmări îndeaproape modul în care legea va funcţiona în practică în Germania.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.