Germania s-a afundat luni şi mai mult în criza politică declanşată de extrema dreaptă, odată cu retragerea protejatei Angelei Merkel şi cu apariţia unei întrebări tot mai stăruitoare: cancelarul îşi va putea duce la sfârşit mandatul? relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Unul dintre apropiaţii cancelarului, ministrul Economiei Peter Altmaier, a evocat o ”situaţie extrem de gravă” pentru partidul său conservator, Uniunea Creştin Democrată (CDU).

”Ţine de viitorul nostru”, a declarat el, în timp ce preşedintlee Partidului Social democrat (SPD), membru al coaliţiei guvernamentale, Norbert Walter-Borjans a evocat o situaţie ”foarte îngrijorătoare”.

Este vorba despre efectele colaterale ale seismului politic provocat săptămâna trecută de o alianţă fără precedent între CDU (dreapta moderată) şi Alternativa pentru Germania (AfD, extrema dreaptă) în vederea alegerii ministrului-preşedinte al landului Turingia.

TABU SPART

Încălcând consemne ale conducerii naţionale, aleşi locali CDU au spart un tabu politic în Germania postbelică - refuzul oricărei cooperări cu dreapta radicală al celorlalte partide politice tradiţionale.

Slăbită, preşedinta CDU Annegret Kramp-Karrenbauer a suportat consecinţele luni.

Cea supranumită după iniţialele numelui său AKK a anunţat că nu mai candidează la succesiunea Angelei Merkel în alegerile legislative prevăzute cel mai târziu la sfârşitul lui 2021 şi că va pleca din postul de preşedintă în câteva luni, după ce va găsi un succesor, care să fie totodată candidatul la Cancelarie.

Ea a recunoscut astfel eşecul strategiei iniţiate de către Merkel la sfârşitul lui 2018, care constă în a rămâne şefa Guvernului, renunţând totodată la şefia partidului.

”Despărţirea celor două (funcţii) a slăbit CDU”, a declarat AKK, ministrul Apărării, care nu a reuşit să se impună niciodată.

Kramp-Karrenbauer şi-a justificat retragerea prin tentaţia unei facţiuni a CDU de a coopera cu mişcarea anti-migranţi şi anti-elite AfD.

”O parte a CDU are o relaţie neclarificată cu AfD”, a declarat ministrul Apărării.

CDU este tot mai sfâşiată între adversarii şi susţinătorii unei cooperări cu dreapta radicală, mai ales în fosta RDG, unde AfD este foarte puternică şi complică formarea unor majorităţi. Turingia ar putea, astfel, să fie de neguvernat luni de zile.

ÎNFRÂNGEREA LUI MERKEL

Plecarea lui AKK constituie totodată o înfrângere majoră a Angelei Merkel, care a plasat-o pe orbită pe această femeie cu care are mai multe sau mai puţine în comun, în pofida unor diferenţe de fond, dar cu aceeaşi direcţie politică moderată.

”Este posibil ca sfârşitul cancelarului să se apropie”, comentează cotidianul Süddeutsche Zeitung, în contextul în care ultimul mandat, în curs, la Angelei Merkel, început în 2018, este marcat de crize neîncetate, într-un context de reaşezare accelerată a peissajului politic, la presiunile extremei drepte, aflate în plină ascensiune.

”Problema cu privire la cât timp va rămâne în post ar trebui să depindă de cine va fi numit preşedinte al partidului (CDU) şi candidat la cancelarie”, scrie ziarul.

MERZ, RELANSAT

În cazul în care un rival intern al cancelarului şi al politicii sale ar urma să fie propulsat în lunile viitoare la conducerea CDU, lui Merkel i-ar fi dificil să rămână în funcţie până la capătul mandatului.

Plecarea anunţată a lui AKK îi lasă teren liber în CDU unui inamic jurat al Angelei Merkel - Friedrich Merz.

Poziţionat mai la dreapta, cu scopul de a recupera o parte a alegătorilor CDU de la AfD - aflat în ruptură cu linia de centru reprezentată la putere de către Merkel în ultimiiani -, Merz a fost înfrânt cu puţin în alegerile la preşedinţia partidului, în decembrie 2018.

El a renunţat de curând la un post controversat la un fond de investiţii şi s-a declarat disponibil. El poate conta pe rebeliunea în curs a facţiunii celei mai de dreapta din cadrul CDU.

”Am sentimentul că asta nu va dura mult, în curând vor avea loc alegeri”, preconizează fostul ministru social-democrat Sigmar Gabriel.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.