Concentraţia gazelor cu efect de seră a atins în 2020 niveluri-record - iar nivelul creşterii în 2020 a depăşit media ultimilor zece ani -, îşi exprimă luni îngrijorarea Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) a ONU, cu şase zile înantea COP26, la Glasgow, relatează AFP.
”În ritmul în care creşte concentraţia gazelor cu efect de seră, creşterea temperaturii la sfârşitul secolului va fi cu mult mai mare decât obiectivele Acordului de la Paris (de luptă împotriva modificărilor climatice), adică de 1,5-2°C peste nivelul preindustrial”, avertizează secretarul general al OMM Petteri Taalas, la publicarea Buletinului Anual cu privire la gazele cu efect de seră.
”Suntem foarte departe de obiectiv”, subliniază el.
INCIDENŢA PANDEMIEI, NULĂ
În acest buletin, OMM arată că principalele trei gaze cu efect de seră au atins un vârf în 2020.
Nivelurile creşterii anuale a concentraţiei dioxidului de carbon (CO2), metanului (CH4) şi gazului hilariant (N2O) au depăşit în 2020 media perioadei 2011-2020.
Astfel, încetinirea economiei impusă din cauza pandemiei covid-19 ”nu a avut o incidenţă perceptibilă” asupra nivelului şi creşterii gazelor cu efect de seră în atmosferă, în pofida unei scăderi temporare a noilor emisii, precizează OMM.
OBIECTIVE INSUFICIENTE
”Trebuie să regândim industria, sectorul energetic, transporturile şi întregul nostru mod de viaţă. Transformările necesare sunt abordabile din punct de vedere economic şi sunt fezabile din punct de vedere tehnic. Nu avem timp de pierdut”, îndeamnă Petteri Taalas.
Cu toate acestea, potrivit ultimei evaluări ONU, angajamentele actuale cu privire la o reducere a emisiilor actuale a gazelor cu efect de seră ale unui număr de aproape 200 de ţări urmează să conducă la o încălzire globală ”catastrofală” cu 2,7°C faţă de nivelul preindustrial.
ONU speră ca lideri lumii să ia, la Glasgow, măsuri în vederea unei menţineri a planetei pe o traiectorie suportabilă a încălzirii globale în anii următori, în pofida faptului că datele arată că nivelul CO2 a continuat să crească în 2021.
”VIITORUL NEPOŢILOR NOŞTRI”
CO2 - care provine în principal de la combustia materiilor fosile şi de la producţia cimentului - este de departe principalul vinovat de încălzirea globală.
În 2020,concentraţia CO2 a fost de 413,2 părţi pe milion (ppm), aducă cu 150% mai mare faţă de nivelul preindustrial.
”Nu este vorba doar despre o formulă chimică şi despre cifre într-un grafic. Acest lucru are repercusiuni masive asupra vieţii noastre de zi cu zi şi stării noarte de bine, asupra stării planetei şi asupra viitorului copiilor şi nepoţilor noştri”, trage un semnal de alarmă Petteri Taalas.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...