Mai multe persoane au fost rănite în furtuni violente, în Franţa, unde s-au înregistrat grindină, tornade şi ploi diluviene în mai multe departamente, care au cauzat pagube, relatează Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Joi, 11 departamente au fost plasate în alertă cod portocaliu de furtună de către La Chaîne Météo.

Météo France a alertat miercuri cu privire la riscuri în timpul unor furtuni ”puternic ploioase şi uneori violente” în Limousin, Centre-Val de Loire, Auvergne şi Bourgogne. Agenţia a plasat 14 departamente în alertă cod portocaliu sau roşu.

Aceste furtuni au fost însoţite de grindină, rafale de vânt şi ploi puternice.

Observatorul furtunilor, Institutul Keraunos, a relevat peste 15.000 de fulgere şi impacturi de trăsnet de miercuri de la ora locală 16.00 (17.00l, ora României) şi până joi la ora locală 5.00 (6.00, ora României).

INUNDAŢII

Sectorul Nantes, în Loire-Atlantique, a fost inundat în mare parte, din cauza unor ploi diluviene mirrcuri seara, către ora locală 20.00 (21.00, ora României).

Reţelele de evavuarea apei nu au făcut faţă şi au lăsat sub apă centrul oraşului.

”Într-o jumătate de oră au căzut 40 de litri de apă pe metrul pătrat”, a anunţat pe X La Chaîne Météo.

În această scurtă perioadă de o jumătate de oră au căzut ”40 de milimetri de apă, echivalentul a 15 zile de precipitaţii”, anunţa agenţia în altă postare pe X.

Nordul oraşului Nantes a fost atins de inundaţii.

Pagube importante au fost înregistrate la Pays d'Ancenis şi Pays de Châteaubriant, pe terenuri agricole.

MANTIE DE GRINDINĂ

Regiunea Besançon, în Doubs, a fost de asemenea afectată.

Un ”potop” de grindină a lovit oraşul către ora locală 23.00 (joi, 0.00, ora României), acoperind străzile cu o mantie de grindină albă.

Înregistrări video impresonante aflate în circulaţie pe reţele de socializare surprind comuna Fraisan, în Jura, acoperită în alb.

Grindină a căzut şi la Mâcon, în Saône-et-Loire, într-o  ”furtună supercelulată”, care ”a făcut pagube în viile Beaujolais”, anunţă pe X meteorologul Guillaume Séchet.

TORNADE

O scurtă tornadă a atins miercuri după-amiaza staţiunea de schi Chalmazel, în Loire.

Institutul Keraunos anunţă un rănit.

Satul a fost ocolit, însă mai multe parcele de pădure au fost afectate, iar ”o vacă a nfost ucisă de căderea unui arbore”, potrivit institutului.

Staţiunea a fost afectată de o tornadă la 27 iunie 1999, potrivit aceleiaşi surse.

Altă tornadă a fost înegistrată în comuna Carlepont, în Oise, în timpul unei furtuni.

S-au semnalat pagube, care au declanşat intervenţia pompierilor, potrivit La Chaîne Météo.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.