Demnitari şi capete încoronaţi care vor asista la funeraliile Reginei Elizabeth II au început să sosească la Londra, printre aceştia fiind şi preşedintele american Joe Biden, care a aterizat, sâmbătă seara, în apropierea capitalei sub înaltă supraveghere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Şeful de la Casa Albă şi soţia sa Jill urmează să se reculeagă, duminică, la ora 17.00 GMT (19.00 - ora României, la sicriul monarhului.

Nu se ştie dacă Westminster Hall va fi evacuată cu această ocazie pentru a garanta siguranţa preşedintelui american. În timpul momentelor de reculegere ţinute de membrii familiei regale sau de alţi şefi de stat, fluxul de vizitatori nu fusese întrerupt.

Joe Biden va participa duminică seara la o recepţie găzduită de regele Charles III la Palatul Buckingham pentru demnitarii prezenţi.

Pentru rege, întâlnirile diplomatice au început sâmbătă când a primit reprezentanţii celorlalte 14 naţiuni ale Commonwealth-ului, printre care Canada, Noua Zeelandă şi Australia.

Londra se pregăteşte intens pentru primele funeralii de stat de la cele ale fostului premier Winston Churchill în 1965. Evenimentul atrage oaspeţi distinşi în capitală, printre care, pe lângă preşedintele american, omologul său francez Emmanuel Macron, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von. der Leyen şi preşedintele Consiliului European Charles Michel.

Vor fi prezenţi şi preşedinţii turci Recep Tayyip Erdogan şi brazilianul Jair Bolsonaro, împăratul japonez Naruhito pentru prima sa călătorie în străinătate de la urcarea pe tron ​​în 2019 sau chiar prinţul saudit Mohammed ben Salmane, cunoscut sub numele de „MBS”.

Au fost invitate multe capete încoronate, precum Prinţul Albert de Monaco sau Regele Spaniei Felipe VI, precum şi tatăl său Juan Carlos I, care a abdicat în 2014 şi acum trăieşte în exil în Emiratele Arabe Unite.

Siria, Venezuela, Afganistanul, Myanmar, Rusia şi Belarus nu au fost invitate - în timp ce Iranului, Coreei de Nord şi celor din Nicaragua li s-a cerut să trimită doar un diplomat de rang înalt.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.