Câteva sute de persoane în doliu au participat sâmbătă, în oraşul Torino din nordul Italiei, la funeraliile lui Vittorio Emanuele de Savoia, singurul fiu al ultimului rege al Italiei, care a murit săptămâna trecută la vârsta de 86 de ani, relatează Reuters.
Printre cei prezenţi în catedrala principală a oraşului s-au numărat prinţul Albert de Monaco şi fosta regină Sofia a Spaniei, în timp ce grupuri mici de simpatizanţi au înfruntat ploaia de afară ţinând pancarte pe care scria "Drum bun, prinţule".
De asemenea, a fost citit un mesaj de condoleanţe din partea Papei Francisc, dar slujba a atras doar un interes limitat în Italia, reflectând faptul că Vittorio Emanuele şi-a trăit o mare parte din viaţă în exil în Elveţia.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Fiul său în vârstă de 51 de ani, Emanuele Filiberto, s-a aplecat şi a sărutat sicriul în timp ce acesta a fost aşezat într-un dric. El a fost flancat de mama sa, Marina Doria, văduva lui Vittorio Emanuele.
Născut în oraşul Napoli din sudul Italiei, Vittorio Emanuele şi-a părăsit patria în copilărie, când tatăl său, Umberto al II-lea, a fost forţat să plece în urma referendumului naţional din 1946 care a abolit monarhia şi a instaurat o republică.
Vittorio Emanuele s-a autoproclamat rege al Italiei şi a luptat mult timp împotriva normei din Constituţia italiană care interzicea tuturor membrilor de sex masculin din familia sa să se întoarcă în ţară.
El a revenit în cele din urmă pe pământ italian în 2002, după ce parlamentul a ridicat interdicţia, călătorind la Roma pentru o scurtă vizită şi o audienţă la Papa Ioan Paul al II-lea.
Însă la întoarcere a fost primit cu răceală, imaginea Casei de Savoia fiind afectată de asocierea sa cu dictatorul fascist Benito Mussolini din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi de problemele juridice ale lui Vittorio Emanuele.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...