Frizerul care se ocupă de preşedintele francez Francois Hollande câştigă un venit net lunar de 9.895 de dolari, plătit de contribuabili, relatează France 24, care a adăugat că frizerul a semnat un contract de confidenţialitate şi trebuie să fie disponibil non-stop.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Identificat numai ca Oliver B., frizerul preşedintelui şi-a început contractul de cinci ani când Hollande şi-a început mandatul, în 2012.

Pe lângă salariul net, frizerul se mai bucură de o serie de avantaje precum ajutor financiar pentru locuinţă şi alte “avantaje legate de familie”, a declarat avocatul acestuia, Sarah Levy.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Slujba necesită însă un angajament total, ceea ce înseamnă că trebuie să fie disponibil non-stop şi că nu are dreptul să divulge informaţii pe care le-ar putea afla în timpul serviciului.

“A ratat naşterea copiilor săi”, a povestit avocatul, adăugând că bărbatul a fost nevoit să îşi vândă propriul salon la preţ redus, din cauza programului aglomerat.

Palatul Elysee a confirmat informaţia, precizând că frizerul se ocupă de părul lui Hollande “în fiecare dimineaţă şi de oricâte ori este nevoie, (precum şi – n.r.) înainte de fiecare discurs”.

De asemenea, el călătoreşte cu liderul francez în majoritatea deplasărilor care durează mai mult de o zi.

Informaţia privind salariul frizerului şi condiţiile sale contractuale au stârnit o adevărată furtună pe reţelele de socializare, unde se propagă sub numele de #coiffeurgate.

În luna martie, revista Vanity Fair a dezvăluit că make-up artistul fostului preşedinte Nicolas Sarkozy câştiga un venit lunar net de circa 8.000 de euro pe lună.

Potrivit AFP, Sarkozy a fost primul lider francez care a angajat un make-up artist, dar Hollande i-a urmat exemplul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.