Deputaţii francezi au decis, sâmbătă seară, să elimine zborurile interne pe rute care pot fi acoperite de trenuri în mai puţin de două ore şi jumătate, având în vedere că guvernul caută să reducă emisiile de carbon, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Măsura este parte dintr-o legislaţie amplă privind climatul care are drept obiectiv reducerea emisiilor de carbon în Franţa până în 2030 cu 40% faţă de nivelurile din 1990, deşi activiştii îl acuză pe preşedintele Emmanuel Macron că nu şi-a menţinut toate promisiunile în proiectul de lege.

Votul a venit la câteva zile după ce statul a spus că va contribui la recapitalizarea de 4 miliarde de euro a Air France, dublându-şi partea în compania fanion.

Ministrul Industriei, Agnes Pannier-Runacher, a respins criticile venite din partea industriei aviatice care susţine că perioada de recuperare după pandemie nu este momentul potrivit pentru eliminarea unor zboruri interne şi a spus că nu există contradicţie între planul de salvare şi legea climatică.

„Ştim că aviaţia este un contribuitor la dioxidul de carbon şi din cauza schimbărilor climatice trebuie să reducem emisiile”, a declarat ea pentru radio Europe 1. „În mod egal, trebuie să ne susţinem companiile şi să nu le lăsăm să cadă”.

Traficul aerian ar putea să nu revină la nivelurile de dinaintea pandemiei până în 2024, apreciază analiştii McKinsey.

Un forum pentru climat format din cetăţeni şi organizat de Macron cu scopul de a sprijini redactarea proiectului de lege a cerut eliminarea zborurilor pe rute pe care trenurile le pot acoperi în mai puţin de 4 ore.

Votul de sâmbătă noapte a fost primul. Proiectul va ajunge în Senat, apoi votul final va fi dat în camera inferioară, dominată de partidul lui Macron şi aliaţii acestuia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.