Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a cerut o întoarcere la calm în Franţa după aproape o lună de proteste ale „vestelor galbene” faţă de politicile guvernului său care au creat haos, scrie Reuters.
„Franţa are nevoie de calm, ordine şi o întoarcere la normal”, a declarat Macron la o conferinţă de presă după ce s-a întâlnit cu liderii UE la Bruxelles.
Premierul francez Édouard Philippe a apărat marţi, în Adunarea Naţională (Camera inferioară a Parlamentului francez), măsurile prezentate cu o zi înainte de şeful statului Emmanuel Macron, argumentând că ele răspund cererilor ”vestelor galbene”, însă multe dintre acestea din urmă se declară dezamăgite şi anunţă că vor să-şi continue mobilizarea.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Primele sondaje arată că susţinerea francezilor faţă de mişcare, care reunea până acum trei sferturi din populaţie, a scăzut clar, dar rămâne importantă, la un nivel de aproximativ 50% dintre cei chestionaţi. Măsurile anunţate luni seara în favoarea puterii de cumpărare - estimate la zece miliarde de euro - nu au fost, însă, considerate suficiente de numeroşi protestatari, care şi-au anunţat hotărârea de a continua blocajele şi au îndemnat la un ”act V” al mobilizării, sâmbătă, în toată Franţa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.