Angajaţii companiei feroviare franceze SNCF, care se confruntă cu ”inflaţia în creştere şi cu absenţa unei creşteri generale din 2014 încoace”, vor organiza o grevă naţională pe 6 iulie, cu scopul de a cere majorări salariale, au anunţat, vineri, sindicatele, relatează AFP.
”Contextul post-pandemic şi geostrategic, pe fondul războiului din Ucraina, provoacă o creştere a preţurilor fără egal din ultimii 40 de ani”, se arată într-un comunicat de presă comun al sindicatelor CGT-Cheminots, SUD-Rail şi CFDT.
”Angajaţii sistemului feroviar sunt puternic afectaţi” şi ”suferă o scădere bruscă şi puternică a puterii lor de cumpărare”, spun sindicatele.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Pe 16 iunie, toate organizaţiile reprezentative au înaintat o ”cerere de consultare imediată” cu privire la problema salariilor preşedintelui SNCF, Jean-Pierre Farandou.
”Conducerea a refuzat să primească organizaţiile sindicale (…) referindu-se schimburile la cadrul reuniunilor bilaterale în curs”, susţine comunicatul de presă.
De asemenea, angajaţii sistemului feroviar francez cer ”măsuri pentru a ajunge din urmă inflaţia salarială”, dar şi ”o creştere generală a salariilor şi reevaluarea sporurilor” sau chiar ”o reevaluare a tuturor indemnizaţiilor, recompenselor şi indemnizaţiilor”.
Sindicatul feroviar Unsa nu s-a alăturat încă apelului la grevă şi va oferi un răspuns cu privire la participarea sa pe 28 iunie. Tot personalul SNCF este afectat de acest apel de sistare a muncii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.