Un bărbat înarmat cu un cuţit, furios din cauză că a fost condamnat la 19 ani de închisare într-un proces contra mafiei, a ţinut ostatici mai mulţi angajaţi ai unui oficiu poştal în sediu, în nordul Italiei, luni, timp de aproape opt ore înainte să se predea autorităţilor, a anunţat poliţia, relatează The Associated Press.
Bărbatul ”a deschis uşa, i-a lăsat pe ostatici să iasă afară încet”, iar apoi s-a predat poliţiei, a anunţat luni locotenent-colonelul Cristiano Desideri din cadrul Carabinierilor.
Suspectul, identificat drept Francesco Amato, este unul dintre cei 125 de condamnaţi, într-un proces contra mafiei, săptămâna trecută.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Suspectul a agitat un cuţit de bucătărie cu o lamă de 25 de centimetri, însă nu a făcut rău nimănui, a precizat Desideri.
”Timpul, răbdarea şi dialogul” în mai multe convorbiri telefonice au soluţionat situaţia, a declarat reprezentantul poliţiei lângă oficiul poştal, în localitatea Pieve Modolena.
Potrivit presei italiene, o casieră a fost eliberată mai devreme, deoarece se simţea rău. Ceilalţi patru ostatici au fost ţinuţi în sediu mai multe ore.
Desideri nu a comentat cu privire la informaţii de presă potrivit cărora suspectul a cerut să vorbească cu ministrul italian de Interne Matteo Salvini.
”A fost un gest demonstrativ puternic cu privire la situaţia sa”, a declarat el, referindu-se la condamnarea la închisoare a lui Amato.
Francesco Amato a fost condamnat la 31 octombrie, într-un proces cu privire la infiltrarea unor afaceri din regiunea Emilia Romagna de către mafia calabreză ’Ndrangheta.
Potrivit anchetatorilor, ’Ndrangheta - care operează în sud, una dintre cele mai mari organizaţii infracţionale din traficul de cocaină din lume - s-a exrtins către nordul Italiei şi Europa, căutând să spele venituri ilicite în valoare de miliarde de euro şi să le investească în afaceri legale.
”Eu sunt cel condamnat la 19 ani” de închisoare în procesul contra mafiei, a strigat Amato după ce a intrat în oficiul poştal, potrivit Ansa.
În cursul procesului, a fost eliberat pe propria răspundere.
Unul dintre fraţii suspectului, care a venit la faţa locului în timpul negocierilor cu poliţia, a declarat pentru Ansa că fratele sau consideră pedeapsa pe care a primit-o nedreaptă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...