Autorităţile din Kazakhstan l-au reţinut pe Karim Massimov, fostul şef al comitetului de securitate naţională, sub suspiciunea de trădare, a anunţat sâmbătă Comitetul de Securitate, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Massimov, care a fost concediat săptămâna aceasta în contextul protestelor din ţară, a fost reţinut împreună cu mai mulţi oficiali, a spus Comitetul Naţional de Securitate. Nu a oferit numele lor şi nici alte detalii. 

Zeci de oameni au murit, iar clădirile publice din Kazahstan au fost jefuite şi incendiate în cele mai grave violenţe experimentate de fosta republică sovietică în 30 de ani de independenţă.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

După mai multe zile de violenţe, forţele de securitate par să fi restabilit vineri ordinea pe străzile din principalul oraş din Kazahstan. 

Kassym-Jomart Tokayev, preşedintele Kazahstanului, a spus că a ordonat trupelor sale să tragă pentru a înăbuşi revolta la nivel naţional. 

La invitaţia lui Tokayev, o alianţă militară condusă de Rusia a fost desfăşurată într-un moment de mare tensiune în relaţiile Est-Vest. 

Rusia şi Statele Unite vor discuta săptămâna viitoare despre criza din Ucraina. 

Massimov este văzut ca un apropiat al fostului preşedinte Nursultan Nazarbaev. A fost de două ori prim-ministru şi şef al administraţiei prezidenţiale sub Nazarbayev.

Nazarbaev, 81 de ani, a fost cel mai longeviv preşedinte al fostului stat sovietic până când a predat preşedinţia în 2019 lui Tokayev. Se crede că familia sa şi-a păstrat influenţa în Nur-Sultan, capitala special construită care îi poartă numele.

Protestele din Kazahstan au izbucnit duminică pe fondul scumpirii combustibililor, iar ţara se află acum în cea mai mare criză din ultimele decenii.

A fost decretată stare de urgenţă pe întreg teritoriul, până pe 19 ianuarie, cu restricţii de mobilitate, inclusiv transport, în trei mari oraşe şi 14 regiuni. Prim-ministrul Askar Mamin a demisionat în contextul protestelor, iar Alikhan Smailov este interimar.

Oficialii au spus că 748 de membri ai forţelor de ordine au fost răniţi şi 18 ucişi, între care doi au fost decapitaţi.

Presa locală a scris joi seară că forţele de securitate au dispersat protestatarii din principalele oraşe, după sosirea primelor trupe ale CSTO. Aceasta este prima acţiune majoră a alianţei de la înfiinţarea ei, în 1999.

Kazahstan este a noua cea mai întinsă ţară din lume, bogată în petrol şi a atras investiţii străine şi a păstrat o economie puternică de când a obţinut independenţa, însă metoda de guvernare, autocraţie, a stârnit uneori îngrijorări la nivel internaţional şi a făcut ca autorităţile să înăbuşe violent proteste.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.