Fostul şef al FBI James Comey face apel către „toate persoanele care cred în valorile" SUA să voteze cu Partidul Democrat în viitoarele alegeri parţiale, scrie CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Într-o postare pe Twitter de marţi seară, Comey a numit Congresul, controlat de republicani, ca fiind „incapabil să îndeplinească dorinţele fondatorilor” SUA.

„Acest Congres republican s-a dovedit a fi incapabil să îndeplinească dorinţele Fondatorilor ... Toţi cei care cred în valorile acestei ţări trebuie să voteze cu Democraţii în această toamnă. Nu contează diferenţele între politici acum. Istoria este cu ochii pe noi”, a scris Comey.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Comey, care a fost concediat de preşedintele Donald Trump în mai 2017, a criticat luni comentariile lui Trump în conferinţa de presă comună cu Putin.

„Aceasta a fost ziua în care un preşedinte american s-a aflat pe teritoriu străin alături de un criminal mincinos şi a refuzat să îşi susţină ţara. Patrioţii trebuie să ia atitudine şi să respingă comportamentul acestui preşedinte”, a scris Comey pe Twitter.

Comey a lucrat la FBI sub administraţii republicane şi democrate, dar în timpul mărturiei din 2016 în faţa Congresului a informat că a fost un membru înregistrat al Partidului Republican pentru cea mai mare parte a vieţii sale, adăugând că nu mai este înregistrat, la acea vreme.

Fostul director al FBI a criticat anterior Partidul Republican iar în aprilie a afirmat că „nu mai poate fi asociat” cu republicanii.

„Partidul Republican m-a părăsit pe mine, dar şi pe alţii. Nu am nevoie de o dovadă mai mare decât noul lor site – care cred că este „Mincinosul Comey”, poate, atacându-mă pe mine. Cred că şi-au pierdut calea şi nu mai pot fi asociat cu ei. Cred că Partidul Republican reflectă acum în totalitate valorile lui Donald Trump”, a declarat Comey pentru ABC News.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.