Fostul preşedinte prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, suspectat de corupţie, finanţare ilegală şi trădare de ţară, a fost scos, joi, de sub măsura arestului la domiciliu şi plasat sub control judiciar, neavând voie să părăsească ţara, anunţă presa de la Chişinău.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Fostul şef al statului se afla în arest la domiciliu de la sfârşitul lunii mai, iar decizia de a fi plasat sub control judiciar a fost luată vineri de judecătorii Curţii Supreme de Justiţie

„Este prima noastră victorie”, a declarat Igor Dodon, la ieşirea din sala de şedinţe, potrivit agora.md.

La scurt timp după ce a fost eliberat din arestul la domiciliu, Igor Dodon a anunţat pe Facebook că va participa la protestele organizate de Partidul Socialiştilor. „Nu am restricţii în acest sens. Sunt gata să particip la proteste non-partinice, alături de cetăţeni.De asemenea, intenţionez să merg în raioane, aşa cum am promis, pentru a comunica cu oamenii”, a declarat fostul preşedinte.

La 24 mai, autorităţile au desfăşurat percheziţii la domiciliul fostului preşedinte, precum şi alte alte adrese, în urma cărora Igor Dodon şi cumnatul său, Petru Merineanu, au fost reţinuţi. Ulterior, acesta din urmă a fost arestat preventiv, în timp ce fostul preşedinte a fost plasat în arest la domiciliu.

La percheziţii au fost găsiţi peste 600 de mii de lei, iar într-un plic cu simbolurile unui partid, au erau 17 mii de lei şi 1.000 de dolari. Sunt cercetate fapte cu privire la îmbogăţirea ilicită, corupere pasivă, finanţarea ilegală a unui partidul şi trădare de patrie, fapte care ar fi avut loc începând cu anul 2014 şi până în prezent.
 
Şi fosta prima-doamnă a Republicii Moldova, Galina Dodon, a fost oficial învinuită de complicitate la îmbogăţire ilicită. Ea a fost audiată la Procuratura Anticorupţie, dar a spus că nu-şi recunoaşte vina, iar dosarul în care e vizată este unul politic şi are drept scop de a-i denigra familia.   
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.