Fosta actriţă porno Stormy Daniels a depus jurământul şi a început să depună mărturie, marţi, împotriva lui Donald Trump, în procesul penal al fostului preşedinte al Statelor Unite la New York, în care este una dintre principalele figuri, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Mărturia sa era deosebit de aşteptată.

Fostul star de filme X Stormy Daniels, pe numele său adevărat Stephanie Clifford, a intra marţi dimineaţa (ora locală) în sala de audieri înţesată a tribunalului din Manhattan şi s-a aşezat pe locul martorului, la stânga juraţilor, în faţa lui Donald Trump.

O martoră-cheie în dosarul care-l aduce pe fostul preşedinte în faţa unei curţi penale, Stormy Daniels a primit 130.000 de dolari, la sfârşitul campaniei prezidenţiale, în 2016, pentru a păstra tăcerea asupra unei relaţii sexuale pe care spune că a întreţinut-o cu Donald Trump în 2006, o plată ascunsă care se află în centrul dosarului.

Ea urma să depună mărturie timp de mai multe ore împotriva fostului preşedinte american, care o acuză că este o mincinoasă.

Încruntat, Donald Trump, în vârstă de 77 de ani, a intrat în sala de audieri marţi, cu puţin înainte de ora locală 9.30 (16.30, ora României), cu şase luni înaintea alegerilor prezidenţiale în care visează să-l înfrângă pe preşedintele democrat în exerciţiu Joe Biden.

”Vrem să ne reiterăm obiecţia ca ea (Stormy Daniels) să depună mărturie cu privire la vreun act sexual”, a pledat avocata inculpatului.

”Este extrem de prejudiciabil”, a adăugat ea.

Procurorarea Susan Hoffinger i-a răspuns că detaliile pot fi lăsate la o parte, dar că este ”important să se stabilească că a avut loc un act sexual şi ceea ce a simţit ea”.

MESAJ ŞTERS

De când a fost dezvăluită plata de către The Wall Street Journal (WSJ) în ianuarie 2018, în timpul mandatului prezidenţial al lui Donald Trump, acesta a dezminţit mereu o relaţie cu fostul star american de filme pornografice.

El i-a atacat credibilitatea şi a supranumit-o ”faţă de cal”.

Banii au fost plătiţi de către fostul avocat personal al miliardarului Michael Cohen printr-o firmă-paravan.

El a fost rambursat în 2017 de către grupul de întreprinderi al lui Donald Trump, Trump Organization, cheltuieli înregistrate ca ”cheltuieli juridice” - care se află în centrul urmăririi penale.

Începând de la 15 aprilie, candidatul republicanilor la preşedinţie în 2024 se înfăţişează în faţa unui juriu cu privire la 34 de falsificări de documente contabile, care ar putea să-i aducă prima condamnare penală a unui fost preşedinte al Statelor Unite şi, în mod teoretic, o pedeapsă cu închisoarea.

Chiar dacă va fi condamnat, el va putea să candideze la 5 noiembrie împotriva lui Joe Biden.

Plata în sine nu este contestată, însă avocaţii lui Donald Trump resping orice delict penal.

Cu câteva ore mai devreme, marţi, o postare pe contul lui Donald Trump pe reţeaua sa de socializare Truth Social a fost ştearsă.

Fostul preşedinte al Statelor Unite se plângea în această postare - fără să-l numească - de martorul audiat marţi  şi protesta cu privire la timpul scurt pe care l-au avut la dispoziţie avocaţii săi pentru a pregăti acest moment.

Judecătorul i-a interzis lui Donald Trump să atace în mod public martori sau juraţi în afara sălii de judecată şi l-a amendat cu zece amenzi în valoare de 1.000 de dolari fiecare - cuantumul maxim - cu privire la tot atâtea încălcări ale acestei interdicţii.

Luni, judecătorul l-a ameninţat, pe ntru a doua oară, că îl încarcerează în cazul în care atacă din nou.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.