Forţe paramilitare chineze au fost filmate adunându-se la doar 30 de kilometri de Hong Kong, în oraşul Shenzhen, iar ONU a îndemnat Beijingul să dea dovadă de reţinere în reacţia sa faţă de manifestaţiile din fosta colonie britanică, unde aeroportul a fost ocupat marţi a doua zi la rând, iar zborurile au fost anulate, relatează The Independent.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Presa chineză de stat evocă ”aparente exerciţii la scară mare”, referindu-se la comasarea unor forţe de poliţie, filmate la un centru sportiv de la golful Shenzhen.

”Ceva extraordinar de rău este pe cale să se întâmple”, a apreciat un consilier european, Alexandre Krauss, referindu-se la aceste înregistrări video.

Ziarului de stat Global Times scria că aproximativ 12.000 de militari au participat, la 6 august, la exerciţii asemănătoare, cu vehicule blindate de transport de trupe, elicoptere şi vehicule amfibie.

Potrivit legii chineze, forţele Poliţiei Armate a Poporului ”intervin la rebeliuni, revolte, incidente violente şi grave, atacuri teroriste şi alte incidente în domeniul securităţii sociale”, subliniază ziarul.

Beijingul pare să-şi piardă răbdarea cu privire la ceea ce se întâmplă în Hong Kong, după ce Guvernul aprecia luni că mişcarea de contestare din fosta colonie britanică a început să dea ”semne de terorism”.

China defineşte larg terorismul, catalogând astfel proteste paşnice în regiuni dominate de minorităţi, precum Tibet şi  Xinjiang, pentru a recurge la forţă şi a suspenda drepturi.

O intervenţie militară ar reprezenta ”o catastrofă pentru China şi, bineînţeles, pentru Hong Kong”, a apreciat la BBC ultimul guvernator britanic al Hong Kongului, retrocedat în 1997.

Chris Patten consideră ”contraproductiv” ca China să ameninţe cu ”alte metode” în cazul în care manifestanţii nu se opresc.

”De când este în funcţie preşedintele Xi Jinping, disidenţa şi disidenţii sunt reprimaţi peste tot, Partidul Comunist Chinez, PCC, unic) controlează tot”, deplânge lordul Patten.

”Sper sincer ca, chiar şi după zece săptămâni (de manifestaţii), guvernul şi preşedintele Xi să vadă interesul de a uni oamenii cu adevărat”, apreciază el.

În pofida unor demonstraţii de forţă repetate, ”suntem încă departe de o desfăşurare a forşelor de securitate la Hong Kong”, apreciază directorul China Institute de la Universitatea Soas din Londra, Steve Tsang.

”Însă suntem mai aproape azi decât acum o lună”, când manifestanţi au vizat sediul reprezentanţei guvernului chinez la Hong Kong şi au distrus un steag chinez, apreciază el.

În opinia sa, percepţia în China continentală a acestor manifestaţii este crucială, ci nu mişcarea trupelor.

”Beijingul vede acum evenimentele de la Hong Kong ca pe o «revoluţie colorată»... care face parte dintr-o conspiraţie mondială condusă de Statele Unite şi vizând să schimbe regimul în China”, apreciază el. ”Acest lucru este absolut de netolerat pentru Xi Jinping”, adaugă el.

Asocierea manifestaţiilor de la Hong Kong cu ”terorismul” riscă să inflameze situaţia, a avertizat Înaltul reprezentant ONU pentru Drepturile Omului Michelle Bachelet.

Ea îndeamnă autorităţile să dea dovadă de reţinere şi să ancheteze cu privire la recurgerea la forţa excesivă a poliţiei - una dintre revendicările-cheie ale manifestanţilor.

”Putem vedea oficiali trăgând cartuşe cu gaze lacrimogene în mulţime, în zone închise, şi în mod direct în persoane, în mai multe rânduri, ceea ce crează un risc mare de moarte şi de rănire gravă”, subliniază Bachelet, referindu-se la înregistrări video de la ciocniri recente.

Însă şefa Guvernului local, în favoarea Beijingului, şi-a reiterat susţinerea faţă de poliţie şi tactica acesteia, apreciind că poliţiştii sunt nevoiţi să ia decizii pe teren, în situaţii dificile, folosind ”cel mai slab nivel al forţei”.

Într-o conferinţă agitată, în care jurnalişti au strigat în mai multe rânduri la ea, Carrie Lam a sublinait că dialogul se va relua numai ”după încetarea violenţei iar situaţia haotică la care asistăm încetează”.

Lam a respins din nou revendicarea manifestanţilor de a demisiona.

”Eu, ca şefă a Executivului, voi fi responsabilă de reconstruirea economiei Hng Kongului, de ajutarea Hong Kongului să meargă înainte”, a spus ea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.