Mii de locuitori ai capitalei Vietnamului, care trăiesc în apropierea fluviului Roşu umflat, au fost evacuaţi miercuri, deoarece apele acestuia au inundat străzile, la câteva zile după ce taifunul Yagi a lovit nordul Vietnamului, ucigând cel puţin 143 de persoane, transmite Reuters.
Yagi, cel mai puternic taifun din Asia în acest an, a atins coasta de nord a Vietnamului sâmbătă şi s-a deplasat spre vest, lovind Hanoi cu vijelii şi ploi abundente. Furtuna a lovit, de asemenea, alte provincii de pe râul Roşu, cel mai mare din zonă, prăbuşind luni un pod.
”Aceasta este cea mai gravă inundaţie pe care am văzut-o în ultimii 30 de ani”, a declarat pentru Reuters rezidentul din Hanoi Tran Le Quyen, în vârstă de 42 de ani, adăugând că a trebuit să mute mobila din casa sa inundată pe un teren mai înalt.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Unele şcoli din Hanoi le-au transmis elevilor să rămână acasă pentru restul săptămânii din cauza îngrijorărilor legate de inundaţii, în timp ce mii de locuitori care trăiesc în zone joase au fost evacuaţi.
Inundaţiile şi alunecările de teren din alte provincii au continuat să facă victime, ultima actualizare a autorităţilor indicând 143 de decese şi 58 de persoane dispărute.
Mai departe spre centrul oraşului, fundaţia caritabilă Blue Dragon Children's Foundation a fost nevoită să îşi evacueze biroul după avertismentele autorităţilor cu privire la riscurile de inundaţii.
”Oamenii se mişcau frenetic, îşi mutau motocicletele, mutau lucrurile”, a declarat Carlota Torres Lliro, ofiţerul de presă al organizaţiei caritabile, exprimându-şi îngrijorarea pentru ”zeci de copii şi familii care locuiesc în mahalale şi case improvizate lângă râu”.
De asemenea, taifunul Yagi a avariat grav un număr mare de fabrici şi a inundat depozite în centrele industriale orientate spre export din nordul Vietnamului, forţând închiderea uzinelor, unele dintre acestea urmând să aibă nevoie de săptămâni pentru a-şi relua activitatea completă, au declarat executivii.
Întreruperile ar putea afecta lanţurile globale de aprovizionare, deoarece Vietnamul găzduieşte mari operaţiuni ale multinaţionalelor care îşi exportă produsele în principal în Statele Unite, Europa şi alte ţări dezvoltate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.