Fiul fostului preşedinte chinez Hu Jintao - scos împotriva voinţei sale din sală la o reuniune politică în 2022 -, Hu Haifeng, în vârstă de 51 de ani, a fost numit într-un post ministerial de rang înalt, anunţă marţi Guvernul chinez, relatează AFP.
Hu Haifeng a fost numit viceministru al Afacerilor Civile, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Ministerului chinez al Resurselor Umane.
El este fiul fostului preşedinte chinez Hu Jintao, care a condus China din 2003 şi până în 2013, când a fost înlocuit cu actualul preşedinte Xi Jinping.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Hu Jintao s-a aflat în centrul atenţiei presei la Congresul Partidului Coimunist Chinez (PCC, unic) din octombrie 2022, când Xi Jinping a obţinut - un fapt fără precedent - un al treilea mandat.
SĂNĂTATE FRAGILĂ
Hu Jintao, în vârstă de 81 de ani, cunoscut printr-o sănătate fragilă, era aşezat în acea zi la marea estradă centrală, alături de conductării chinezi, în cursul ceremoniei de încheiere a Congresului PCC, în faţa camerelor de imagini ale presei chineze şi străine.
Angajaţi l-au ridicat de la masă şi l-a escortat afară din sală, în mod vizibil împotriva voinţei sale.
Autorităţile chineze au anunţat uterior că suferea de o problemă de sănătate.
Însă acest episod a condus la apariţia ipotezei că a fost dat afară din ordinul lui Xi Jinping.
Hu Haifeng a urmat până în prezent cariera tipică a unui funcţionar chinez de rang înalt.
Ultimul său post a fost de şef al PPC la Lishui, un oraş mediu situat în bogata provincie de coastă Zhejiang (est).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.