Finlanda şi Suedia vor depune cererea de aderare la NATO miercuri, a declarat premierul suedez Magdalena Andersson într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele finlandez Sauli Niinisto la Stockholm, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Democraţia a câştigat”, a afirmat preşedintele finlandez Niinisto.

”Toată această primăvară a fost un triumf pentru democraţia finlandeză”, a mai spus el, referindu-se majoritatea covârşitoare pe care a obţinut-o cererea Finlandei de aderare la NATO în Parlament, marţi, şi la sprijinul oferit de poporul finlandez.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Suedia aşteaptă cu nerăbdare să coopereze cu Turcia în cadrul NATO”, a afirmat premierul suedez Andersson.

Afirmaţia ei a făcut referire la declaraţia preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan de luni potrivit căreia Ankara nu va aproba aderarea Suediei şi Finlandei la Alianţa Nord-Atlantică din cauza sancţiunilor impuse Turciei. De asemenea, el a acuzat ambele ţări nordice că adăpostesc ”organizaţii teroriste” kurde, respectiv gruparea militantă Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi adepţii lui Fethullah Gulen, pe care Ankara îl acuză că a orchestrat o tentativă de lovitură de stat în 2016.

Suedia şi Finlanda au aplicat embargouri asupra exporturilor de arme Turciei după incursiunea sa în Siria în 2019.

Ministrul suedez de Externe Ann Linde a declarat, sâmbătă, înaintea discuţiilor cu omologul său turc în cadrul unei reuniuni a NATO de la Berlin, că Suedia, la fel ca restul Uniunii Europene, consideră PKK ca fiind o organizaţie teroristă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.