Filipine a anunţat că Paza de Coastă chineză a tras cu tunuri de apă şi a ”lovit” o navă guvernamentală, miercuri, în timpul unei patrule maritime în apropierea bancului Scarborough, după ce Beijingul a declarat că a ”exercitat controlul” asupra navei, transmite AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

 

 

China revendică aproape întreaga Mare a Chinei de Sud, respingând revendicările rivale ale altor ţări - inclusiv Filipine - şi o hotărâre internaţională potrivit căreia afirmaţia sa nu are bază legală.

O înregistrare video difuzată miercuri de Manila pare să arate o navă a Pazei de Coastă chineze care loveşte partea dreaptă a BRP Datu Pagbuaya, o navă a departamentului de pescuit, iar echipajul strigă: ”Coliziune! Coliziune!”.

Nava chineză ”a tras cu un tun de apă... vizând direct antenele de navigaţie ale navei”, a transmis într-o declaraţie purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă filipineze, Commodore Jay Tarriela.

Nava chineză a ”lovit intenţionat lateral” nava înainte de a lansa un al doilea atac cu tunuri de apă, a adăugat Tarriela.

Paza de Coastă chineză a transmis că navele filipineze ”s-au apropiat periculos” şi că acţiunile sale au fost ”în conformitate cu legea”, fără a oferi detalii suplimentare.

”La 4 decembrie, navele gărzii de coastă filipineze... au încercat să pătrundă în apele teritoriale ale Chinei din jurul insulei Huangyan”, a declarat purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, Liu Dejun, folosind numele chinez pentru Scarborough Shoal.

Navele filipineze ”s-au apropiat periculos de mult de navele obişnuite de patrulare ale Gărzii de Coastă a Chinei”, a declarat Liu, fără a oferi mai multe informaţii despre manevrele folosite de Beijing.

Scarborough Shoal - un lanţ triunghiular de recife şi stânci - a fost un punct sensibil între cele două ţări de când China l-a preluat de la Filipine în 2012.

De atunci, Beijingul a desfăşurat nave de patrulare care, potrivit Manilei, hărţuiesc navele filipineze şi împiedică accesul pescarilor filipinezi la o lagună bogată în peşte.

Bancurile se află la 240 de kilometri vest de insula principală Luzon din Filipine şi la aproape 900 de kilometri de cea mai apropiată mare masă de pământ chineză, Hainan.

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.