O femeie în vârstă de 21 de ani, răpită de militanţii Statului Islamic din Irak pe când avea 11 ani, a fost eliberată din Gaza în această săptămână, într-o operaţiune secretă care a durat luni de zile şi care a implicat Statele Unite, Israelul şi Irakul, cele două state din urmă neavând relaţii diplomatice, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Femeia face parte din străvechea minoritate religioasă yazidi, prezentă mai ales în Irak şi Siria. Peste 5.000 de membri ai acestei comunităţi au fost ucişi şi alte mii au fost răpiţi într-o campanie a Statului Islamic în 2014, despre care ONU a declarat că a constituit un genocid.

Tânăra eliberată se numeşte Fawzia Sido.

Femeia a fost eliberată după mai mult de patru luni de eforturi care au implicat mai multe încercări ce au eşuat succesiv din cauza situaţiei de securitate dificile rezultate din ofensiva militară a Israelului în Gaza, a declarat pentru Reuters Silwan Sinjaree, şeful de cabinet al ministrului irakian de externe.

Imagini cu momentul în care tânăra a fost eliberată au fost postate pe X de David Saranga, fost ambasador al Israelului în România, care spune că Fawiza Sido este acum cu familia ei. „Povestea ei ne aminteşte de brutalitatea cu care se confruntă copiii yazidi, luaţi fără nicio opţiune. Amintiţi-vă că încă 101 israelieni sunt ţinuţi ostatici în Gaza”, a scris diplomatul.

Potrivit unei surse familiarizate cu această chestiune, oficialii irakieni au fost în contact cu femeia timp de luni de zile şi au transmis informaţiile sale oficialilor americani, care au aranjat ieşirea ei din Gaza cu ajutorul Israelului, în condiţiile în care Irakul şi Israelul nu au legături diplomatice.

Armata israeliană a declarat că s-a coordonat cu Ambasada SUA de la Ierusalim şi cu „alţi actori internaţionali” în operaţiunea de eliberare a lui Sido. „Într-o operaţiune complexă coordonată între Israel, Statele Unite şi alţi actori internaţionali, ea a fost recent salvată printr-o misiune secretă din Fâşia Gaza prin punctul de trecere Kerem Shalom”, a declarat aceasta.

Într-o declaraţie, tânăra a afirmat că răpitorul ei a fost ucis în timpul războiului din Gaza, probabil de un atac israelian, iar ea a fugit apoi într-un adăpost din Fâşia Gaza. După ce a intrat în Israel, ea şi-a continuat drumul spre Iordania prin punctul de trecere Allenby Bridge şi de acolo s-a întors la familia sa din Irak, a precizat armata israeliană.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a declarat marţi că Statele Unite „au ajutat la evacuarea în siguranţă din Gaza a unei tinere femei yazidi pentru a se reuni cu familia sa din Irak”.

Purtătorul de cuvânt a declarat că aceasta a fost răpită din casa ei din Irak la vârsta de 11 ani şi a fost vândută şi traficată în Gaza. Cel care o avea în custodie a fost ucis recent, permiţându-i să scape şi să solicite repatrierea, a declarat purtătorul de cuvânt.

Peste 6 000 de yazidi au fost capturaţi de militanţii Statului Islamic din regiunea Sinjar din Irak în 2014, mulţi fiind vânduţi ca sclavi sexuali sau antrenaţi să fie copii-soldaţi, fiind duşi peste graniţe, inclusiv în Turcia şi Siria. De-a lungul anilor, mai mult de 3.500 au fost salvaţi sau eliberaţi, potrivit autorităţilor irakiene, iar aproximativ 2.600 sunt încă daţi dispăruţi. Mulţi sunt consideraţi morţi, dar activiştii yazidi cred că sute sunt încă în viaţă.

Un oficial american din domeniul apărării a precizat că armata americană nu a avut un rol în evacuarea lui Sido.

Prim-ministrul irakian Mohammed Shia al-Sudani a pus la punct direct ultimele detalii ale operaţiunii împreună cu oficialii americani în marja Adunării Generale a ONU de la New York, luna trecută.

Tânăra are o condiţie fizică bună, dar este traumatizată de timpul petrecut în captivitate şi de situaţia umanitară gravă din Gaza.

Fawzia Amin Sido a declarat pentru CNN că a fost răpită de ISIS când era copil, în august 2014, când gruparea a capturat oraşul Sinjar din nordul Irakului. ISIS a executat bărbaţi şi băieţi Yazidi şi a comis acte de violenţă sexuală şi violuri împotriva femeilor şi fetelor, printre alte crime. Sido a declarat că a fost apoi traficată în diferite locaţii din mai multe ţări în următorii câţiva ani. „Am ajuns în tabăra Al-Hol (din Siria) înainte de a fi dusă în Idlib în 2019, iar de acolo, am mers în Turcia. În 2020, mi-au aranjat un paşaport în Turcia, astfel încât să pot zbura de la Istanbul la Hurghada, Egipt, şi apoi în Gaza", a povestit ea.

Ea a spus că a rămas timp de un an în Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, unde viaţa era „insuportabilă”, mutându-se frecvent de la izbucnirea războiului dintre Israel şi Hamas, în octombrie 2023, până marţi, când a spus că un ONG - al cărui nume nu şi-l amintea - a salvat-o şi a ajutat-o să ajungă la familia ei. „Hamas m-a hărţuit în mod constant din cauza originii mele Yazidi şi a contactului cu familia mea, mergând chiar până la a-mi reformata telefonul în timpul investigaţiilor lor”, a spus ea.

„Am fost contactaţi de guvernul irakian, care a fost înştiinţat că ea a scăpat, că este în viaţă şi că doreşte să se întoarcă acasă la familia ei”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller. „Guvernul irakian ne-a cerut să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a o scoate din Gaza şi a o aduce acasă. Astfel, în ultimele săptămâni, am lucrat cu o serie de parteneri din regiune pentru a o scoate din Gaza”, a declarat Miller.

Ministerul irakian al Afacerilor Externe a declarat că Sido a fost eliberată după mai mult de patru luni de eforturi din partea agenţiilor guvernamentale irakiene care au colaborat cu autorităţile americane şi iordaniene. Videoclipul postat de David Saranga o arată pe Sido reunindu-se cu membrii familiei sale. Saranga a precizat că cel care a ţinut-o capitvă era „un palestinian membru Hamas-ISIS”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.