Fâşia Gaza, asediată de armata israeliană, va putea beneficia de un flux continuu de ajutor, au anunţat Statele Unite, care au avertizat totodată Iranul împotriva unei extinderi a conflictului declanşat de atacul sângeros al mişcării islamiste Hamas în Israel la 7 octombrie, relatează AFP.
Pe teren, armata israeliană, care se pregăteşte de la începutul războiului să lanseze o ofensivă terestră cu scopul de a ”aneantiza” Hamasul, şi-a intensificat în weekend atacurile vizând enclava.
Potrivit unui purtător de cuvânt, ”zeci” de combatanţi Hamas au fosty ucişi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Miniseterul Sănătăţii al Hamas a anunţat că cele mai sângeroase raiduri au avut loc la Deir al-Balah, unde 60 de persoane - inclusiv femei şi copii - au fost ucise, iar mai multe imobile au fost distruse.
Raiduri au vizat, de asemenea, Khan Younis şi Rafah (sud).
Preşedintele american Joe Biden şi premierul israelian au anunţat duminică, în timp ce în enclavă intra un al doilea convoi de TIR-uri, într-o convorbire la telefon, potrivit unui comunicat al preşedinţiei americane, că ”de-acum va exista un flux continuu în (Fâşia) Gaza al acestei asistenţe crucuale”.
Secretarul american al Apărării Lloyd Austin a avertizat tot duminică că orice ”organizaţie” sau ”ţară” care va fi tentată să ”lărgească” conflcitul în Orientul Apropiat şi a ameninţat că Statele Unite nu vor ezita să acţioneze în cazul în care le sunt vizate interesele.
El a făcut această declaraţie după ce Iranul, aliatul Hamasului palestinian şi Hezbollahului libanez, a avertizat Statele Unite şi Israelul că situaţia poate deveni ”incrontrolabilă”, în cazul în care aceste două ţări ”nu pun imediat capăt crimelor împotriva umanităţii şi genocidului în (Fâşia) Gaza”.
Împotriva riscului unei deflagraţii regioanle, Biden a discutat cu lideri din Canada, Germania, Italia şi Regatul Unit şi cu preşedintele francez Emmanuel Macron, care urmează să efectueze marţi o vizită în Israel.
”Liderii şi-au reiterat susţinerea faţă de israel şi faţă de dreptul acestuia de a se apăra împotriva terorismului şi au îndemnat la respectarea dreptului umanitar internţaional şi anume protejarea civililor”, a anunţat Casa Albă.
”NU VA MAI EXISTA HAMAS”
La 7 octombrie, în plin Şabat, odihna săptămânală evreiască, sute de combatanţi Hamas s-au infiltrat în Israel din Fâşia Gaza, semănând teroare, într-un atac fără precedent de la înfiinţarea Isrelului în 1948.
Peste 1.400 de perasoane au fost ucise, majoritatea civili seceraţi de glooanţe, arşi de vii sau mutilaţi în ziua atacului, potrivit autorităţilor. Hamasul a luat atunci peste 200 de israelinei şi străini ostatici.
În Fâşia Gaza, cel puţin 4.651 de palestinieni, majoriatea civili - inclusiv 1.900 de copii - au fost uciţi în bombardamente israeliene, care au distrus cartiere întregi, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.
La morga din Deir el-Balah, o femeie a izbucnit în lacrimi, duminică, după ce a descoperit cadavrul fiicei sale şi ale altor copii din familie - Natil. Numele a trei dintre ei - Layan, Hani şi Joane - erau scrise cu marker pe picioare.
Armata israeliană i-a îndemnat pe civilii din nordul Fâşiei Gaza să se refugieze în sud, pentru a se adăposti. Însă ea-şi continuă atacurile aeriene în sudul enclavei.
”Acesta trebuie să fie ultimul război din (Fâşia) Gaza. Pentru simplul motov că nu va mai exista Hamas”, clasată organizaţie teroristă de către Statele Unite, Uniunea Europeană (UE) şi Israel, a anunţat ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant.
”SITUAŢIE CATASTROFALĂ”
În Israel, sirene de alertă de rachetă au răsunat duminică, în sudul limitrof enclavei palestiniene, dar şi în centru, a anunţat armata, fără să evoce victime.
Un militar israelian a fost ucis, iar alţi trei a fost răniţi într-un tir de rachetă antitanc, în timpul unei incursiuni terestre în Fâşia Gaza, a anunţat duminică seara armata.
La Revivim (sud), israelieni au asistat la funeraliile mai multor persoane ucise la 7 octombrie în kibuţul Beeri, unde comandouri Hamas au masacrat cel puţin 100 de persoane, potrivit autorităţilor.
La două zile după atacul Hamas, Israelul a impus un ”asediu complet” Fâşiei Gaza, supuse deja unei blocade israeliene de peste 16 ani, tîind aprovizionarea cu apă, electrcitate şi hrană.
ONU a evocat o ”situaţie catastrofală” şi faptul că cel puţin 1,4 milioane de palestinieni au fost deplasaţi înj acest teritoriu mic, de 362 de kilometri pătraţi, în care trăiesc înghesuiţi 2,4 milioane de oameni.
În total 17 TIR-uri au traversat duminică terminalul egiptean Rafah către Gâşia Gaza, a constatat un jurnalist AFP. Potrivit altui jurnalist AFP, 14 TIR-uri au intrat duminică în enclavă, după ce sâmbătă a intrat un prim convoi de 20 de TIR-uri.
Carburant a fost de asemena trimis către Rafah.
Lipsa carburantului pune în pericol funcţionarea spitalelor - şi mai ales 120 de incubatoare cu nou-născuţi, avertizează UNICEF.
Cu toate acestea, ”nu cred că ar trebui să fim obligaţi să furnizăm hrană inamicului care trage cu rachete în civilii noştri şi care încearcă să ne omoare civilii”, a declarat duminică seara, la ABC Australia, un purtător de cuvânt al armatei israeliene, Jonathan Conricus.
Armata israeliană a comasat zeci de mii de militari lângă Fâşia Gaza şi la frontiera cu Libanul, în nord.
La această frontieră, schimburi de tiruri sângeroase s-au multiplicat între armata israeliană şi Hezbollah, în timp ce locuitori evacuează zona de frontieră de o parte şi de alta.
Benjamin Netanyahu, care şi-a reunit Cabinetul de Război duminică seara la Tel Aviv, a avertizat că Hezbollahul ar face ”greşealăa vieţii sale” dacă ar intra în război cu Israelul.
Violenţe s-au multiplicat şi în Cisiordania, un teritoriu palestinian ocupat de Israel din 1967, unde 93 de palestinieni au fost uciţi de către israelieni de la 7 octo,brie, potrivit Autorităţii Palestiniene (AP).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...