Valoarea ”facturii Brexitului” pe care o are de achitat Londra la Bruxelles este estimată undeva între 40 şi 45 de miliarde de euro, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Downing Street pentru AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Liderii celor două tabere au anunţat vineri dimineaţa încheierea unui acord de principiu asupra celor trei dosare prioritare ale despărţirii lor, dar fără să precizeze vreo sumă .

Această sumă avansată de Guvernul britanic este mai mică decât cea pe care a reclamat-o în octombrie preşedintele Parlamentului European (PE) Antonio Tajani, care o estima între 50 şi 60 de miliarde de euro.

Ea reprezintă însă mai mult decât dublul sumei propuse iniţial de Londra, de aproximativ 20 de miliarde de euro.

”Nu putem să calculăm exact sumele în discuţie. Toate cifrele se vor mişca”, a dat asigurări vineri Michel Barnier, explicând de ce nu a fost comunicată o sumă anume.

Acordul prevede ca Regatul Unit să continue să participe la bugetul anual al UE în 2019 şi 2020, ”ca şi cum ar rămâne în Uniune”.

După această perioadă, Londra urmează să achite angajamentele financiare pe care şi le-a asumat în cadrul bugetelor trecute şi care nu au fost plătite încă.

Bugetele anuale europene fac distincţie între credite de plată şi de credite în angajamente, iar acestea din urmă se pot desfăşura pe o perioadă de mai mulţi ani.

Acest ”rest de lichidat” - care consituie cea mai mare parte a încheierii socotelilor financiare ale Brexitului - va fi calculat la 31 decembrie 2020 şi va fi plătit treptat, pe măsură ce angajamentele vor deveni eligibile, aşa cum s-ar fi întâmplat dacă Regatul Unit ar fi rămas în Uniunea Europeană ca stat membru.

Acordul stipulează că toate aceste sume vor fi achitate în euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.