Mark Zuckerberg, cofondatorul şi directorul general al Facebook, a anunţat marţi seară că platforma online a închis peste 270 de pagini şi conturi false care erau operate de o agenţie rusă în vederea influenţării alegerilor din diverse ţări.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, Mark Zuckerberg a anunţat: „Astăzi facem un pas important în protejarea integrităţii alegerilor din întreaga lume, prin închiderea a peste 270 de pagini şi conturi operate de o organizaţie rusă numită Internet Research Agency (IRA). Majoritatea acţiunilor noastre de până acum împotriva IRA au fost să o împiedicăm să se amestece în alegeri din străinătate”. 

„Această actualizare face referire la închiderea paginilor agenţiei care vizează oamenii care trăiesc în Rusia. Agenţia rusă a acţionat înşelător şi a încercat să manipuleze oameni din SUA, Europa şi Rusia - şi nu îi vrem pe Facebook nicăieri în lume”, a mai scris Zuckerberg.

El a oferit mai multe date despre eforturile platformei social media de a proteja integritatea alegerilor. A amintit că, după 2016, Facebook a descoperit că IRA a organizat o reţea de sute de conturi false pentru a împărtăşi conţinut „dezbinător” şi pentru a interveni în alegerile prezidenţiale din SUA. „Am început investigarea activităţii lor la nivel global şi să le închidem paginile şi conturile”.

Zuckerberg precizează că, între timp, tehnicile Facebook de a preveni amestecul unor naţiuni în alegerile ale altora au fost îmbunătăţite. „Am construit mai multe instrumente avansate pentru a înlătura conturi false”.

Acestea au fost folosite în cazul alegerilor din Franţa (2017), unde au fost descoperite 30.000 de conturi false, Germania, înainte de alegerile din 2017, unde au lucrat direct cu Biroul de Securitate a Informaţiilor, Alabama (2017), pentru senatul american, în cazul cărora au descoperit conturi false din Macedonia care încercau să distribuie informaţii false, a exemplificat Zuckerberg.

 

 

În plus, investiţiile în securitatea platformei au crescut. „Avem acum aproximativ 15.000 de oameni care lucrează pentru securitatea şi verificarea conţinutului. Vom mai avea 20.000 până la finalul anului”.

Potrivit directorului general, eforturile companiei în acest sens au făcut dificil pentru diverse state să se amestece în alegeri din străinătate. 

„Cu actualizarea făcută astăzi (marţi, n.r.), am identificat o mare reţea pe care IRA o foloseşte pentru a manipula oamenii chiar din Rusia. Acesta este următorul pas spre eliminarea completă a lor de pe Facebook”.

 

El a subliniat faptul că Facebook respectă viziunile politice exprimate pe platformă, însă nu permite distribuirea acestora de pe conturi false. 

„Când o organizaţie face asta în mod repetat, îi închidem toate paginile, inclusiv pe cele care probabil nu sunt false. Paginile şi conturile pe care le-am închis astăzi au fost înlăturate pentru că erau controlate de IRA, şi din cauza conţinutului pe care îl distribuiau”.

Zuckerberg a mai spus că acestea erau folosite pentru a influenţa oamenii vorbitori de limba rusă din Azerbaijan, Uzbekistan şi Ucraina. „În acest caz, unele dintre paginile închise aparţineau unor organizaţii ruse de presă care, am constatat, erau controlate de IRA. Aproximativ 1 milion de oameni urmăreau cel puţin una dintre paginile de Facebook ale lor şi aproximativ 500.000, cel puţin unul dintre conturile de Instagram”.

Facebook va lansa în următoarele săptămâni o unealtă prin care utilizatorii pot verifica dacă au apreciat ori urmărit un cont controlat de IRA.

„Securitatea nu este o problemă pe care să o rezolvi complet. Organizaţii precum IRA sunt adversari sofisticaţi care evoluează constant, dar noi ne vom îmbunătăţi tehnicile pentru a le-o lua înainte - mai ales când vine vorba despre protejarea integrităţii alegerilor”, a încheiat Mark Zuckerberg.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.