O reprezentantă a extremei drepte germane a denunţat marţi violenţe vizând creştinii, în urma incendiului de la Catedrala Notre-Dame de Paris, în contextul în care anchetatorii privilegiază pista unui accident, relatează AFP.
”În timpul săptămânii Paştelui, #NotreDame arde. În martie: a doua cea mai mare biserică, Saint-Sulpice, arde. În februarie: 47 de agresiuni în Franţa. Observatorul intoleranţei şi discriminării creştinilor în Europa denunţă o creştere semnificativă. #NotreDameCathedral”, scrie pe Twitter Alice Weidel, o figură de marcă în cadrul Alternativei pentru Germania (AfD).
Publicând doar un link către un articol datând din martie despre incendiul de la Saint-Sulpice, Alice Weidel nu dă vreo explicaţie cu privire la motivele pentru care invocă discrimări anticreştine după sinistrul de la Notre-Dame.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În urma incendiului de la Notre-Dame, o anchetă a fost deschisă cu privire la ”distrugere involunată prin incendiu”.
Pista unei declanşări accidentale a incendiului, de la şantierul renovării în curs a catedralei, ”reţine atenţia anchetatorilor în cursul investigaţiilor”, a declarat o sursă apropiată dosarului.
Incendiul de la Biserica Saint-Sulpice de la Paris, la care se referă Alice Weidel, este vizat, de asemenea de o anchetă în Franţa.
În ceea ce priveşte Observatorul pe care-l citează reprezentanta AfD, nu este vorba despre o instanţă oficială, ci despre un ONG înregistrat în Austria, pe care AFP nu l-a putut contacta imediat.
Însă această organizaţie nu a evocat vreo pistă anticreştină cu privire la Notre-Dame pe conturile sale de Twitter sau Facebook şi nici pe site.
AfD şi liderii acestei formaţiuni de extremă dreapta germane prezintă islamul şi musulmanii drept nişte ameninţări la adresa culturii creştine în Germania şi în Europa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...