Exploziile de la baza aeriană operată de ruşi în Crimeea, din cursul acestei săptămâni, au "degradat semnificativ" flota de la Marea Neagră a acestui stat, afirmă Ministerul britanic al Apărării, citat de BBC.
Baza de la Saki, în vestul Crimeei ocupate de ruşi, a fost zguduită de o serie de explozii marţi, soldate cu moartea unei persoane.
Exploziile au dus la pierderea a opt avioane de luptă ruseşti, a arătat Ministerul, în informarea zilnică.
Ucraina nu a revendicat responsabilitatea, dar imaginile din satelit sugerează posibilitatea unui atac ţintit.
Cauza exploziilor nu este clară, dar cel puţin cinci bombardiere şi trei avioane multirol au fost "aproape sigur distruse sau serios avariate", a arătat documentul.
Pierderea a opt avioane de luptă nu înseamnă mult în flota aeriană a Moscovei, dar reprezintă un regres semnificativ pentru flota de la Marea Neagră a Marinei ruse, a menţionat sursa citată.
"Capabilităţile aeriene ale flotei navale sunt acum degradate semnificativ", a adăugat ministerul.
Flota de la Saki este folosită pentru a ataca luptătorii ucraineni din sudul Ucrainei şi probabil face recunoaşteri înspre est.
Unele dintre bombardiere au plecat din bază spre Mariupol, oraşul port distrus în mare parte de bombardamentele ruseşti, înainte de a cădea în mâinile Moscovei, în mai.
Rusia a negat că vreunul dintre avioanele sale a fost avariat în explozii, dar imaginile din satelit sugerează contrariul.
Aceasta este a doua lovitură majoră asupra flotei Rusiei de la Marea Neagră. În aprilie, nava sa amiral, lansatoare de rachete, Moscova, s-a scufundat după ce a fost "avariată grav". Ucraina afirma că a lovit nava cu rachetele Neptun, în timp ce Moscova susţinea că muniţia de la bord a explodat în urma unui incendiu neexplicat.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a spus oficialilor să nu mai discute cu reporterii despre tacticile militare ale Kievului, în contextul exploziilor din Crimeea.
New York Times şi Washington Post au citat oficiali, sub anonimat, care au spus că forţele ucrainene sunt responsabile, dar Ministerul de Externe al acestei ţări a sugerat că ar putea fi de vină soldaţii ruşi neglijenţi.
"Războiul nu este cu siguranţă un moment pentru vanitate şi declaraţii zgomotoase. Cu cât mai puţine detalii divulgaţi despre planurile noastre de apărare, cu atât mai bine va fi pentru implementarea acesor planuri de apărare", a spus Zelenski.
Un atac al Ucrainei în Crimeea ar fi privit ca o escaladare a războiului. Rusia a avertizat luna trecută, când fostul preşedinte Dimitri Medvedev a ameninţat că "Ziua Judecăţii va veni instant" dacă Ucraina loveşte Crimeea.
Pe de altă parte, Zelenski a cerut comunităţii internaţionale să acţioneze imediat pentru "a alunga" trupele ruse care au ocupat centrala nucleară de la Zaporojie.
Oficialii ucraineni acuză că ruşii au continuat, vineri, să bombardeze oraşe din zona centralei, de cealaltă parte a râului Nipru.
"Doar o retragere completă a ruşilor... ar garanta siguranţa nucleară pentru toată Europa", a adăugat el, condamnând "şantajul nuclear al Rusiei".
Angajaţii de la centrala ocupată au relatat pentru BBC că sunt ameninţaţi cu arma şi că trupele ruse folosesc complexul ca o bază militară.
Oficiali locali au declarat vineri că bombardarea de către ruşi a unui oraş controlat de ucraineni, situat direct de cealaltă parte a râului Nipru faţă de centrală, a dus la rănirea a trei persoane.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.