Cel puţin 11 persoane au fost rănite luni într-o explozie care a avut loc la hotelul Sandman Signature din centrul oraşului Fort Worth din Texas, a anunţat Craig Trojacek, purtător de cuvânt al Departamentului de Pompieri, relatează CNN.
Un martor a declarat că a văzut oameni ieşind din hotel cu feţele însângerate şi că a văzut oameni pe targă în urma exploziei, a relatat Fort Worth Star-Telegram. Martorii au declarat pentru publicaţie că au membri ai familiei în hotel şi că aceştia au fost răniţi.
Hotelul este situat în apropierea Primăriei şi a centrului de convenţii al oraşului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Imaginile televiziunilor locale arată resturi de moloz pe stradă în faţa clădirii. Se pare că porţiuni din faţada clădirii au fost aruncate în aer în urma exploziei.
"A avut loc o explozie în centrul oraşului" şi "s-a văzut o coloană de fum ridicându-se mai sus decât clădirile înalte", a declarat pentru CNN Reyne Telles, ofiţerul-şef de comunicare din Fort Worth.
Există resturi împrăştiate inclusiv în zona Primăriei, potrivit lui Telles.
"În prezent intervenim la un incident major. Vă rugăm să evitaţi zona din centrul oraşului", a anunţat Departamentul de Poliţie din Fort Worth într-o postare pe X.
Barbara Jacobs, în vârstă de 58 de ani, a declarat pentru ziar că de obicei trece pe lângă clădire în drum spre casă, spre un bloc de apartamente din apropiere, dar "ceva i-a spus să nu o facă".
"Când am auzit bubuitura eram în mijlocul străzii", a declarat ea pentru ziar. "Să văd asta la faţa locului, oh, Doamne, a fost cel mai înfricoşător lucru pe care l-am văzut vreodată", a mărturisit femeia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.