O explozie masivă a avut loc la Universitatea din Lyon, scrie The Independent. Ulterior, Poliţia a anunţat că explozia fost provocată de o butelie, în timpul lucrărilor de renovare a acoperişului, iar cel puţin trei persoane au suferit răni uşoare.
Imaginile arată cum o “minge de foc” se ridică deasupra clădirii iar un incendiu mai mic poate fi văzut pe acoperiş.
Conform presei locale, explozia a avut loc la o bibliotecă din campusul La Doua în Villeurbanne, la nord de centrul oraşului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Zona a fost evacuată iar pomperii se află la faţa locului.
Poliţia a informat, conform Reuters, că se renova acoperişul clădirii şi că o butelie de gaz a explodat, declanşând incendiul.
Universitatea a afirmat pentru Associated Press că lucrările de renovare sunt cauza exploziei, care a fost una “accidentală”.
Cel puţin trei persoane au suferit răni uşoare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.