O scrisoare-capcană a explodat joi la sediul FMI din centrul Parisului, iar o persoană a fost rănită, relatează Reuters. Victima, o angajată a instituţiei internaţionale, a suferit răni uşoare la nivelul feţei şi mâinilor.
Potrivit AFP, explozia a avut loc în momentul deschiderii scrisorii de mici dimensiuni, care conţinea o cantitate scăzută de explozibil, posibil o petardă sau artificii.
Deocamdată nu este clar dacă în scrisoare exista şi ceva scris.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Poliţia şi criminaliştii au ajuns la faţa locului, iar mai multe persoane au fost evacuate, ca măsură de precauţie.
Sediul FMI se află pe bulevardul Iena, în Arondismentul al XVI-lea din Paris.
Luni, un pachet cu explozibili a ajuns la sediul Ministerului german de Finanţe de la Berlin, adresat ministrului Wolfgang Schaeuble. Coletul fusese trimis din Grecia, de o mişcare anarhistă, potrivit Poliţiei de la Atena.
Schaeuble, ca şi FMI, este extrem de contestat în Grecia, pentru că au cerut impunerea unor măsuri de austeritate, în schimbul unor pachete de salvare.
Conspiraţia Celulelor de Foc, una dintre numeroasele grupări violente antisistem din Grecia, a recurs iniţial la incendieri, însă s-a orientat către atentate în mai 2009. În 2011, şase dintre membrii săi au fost trimişi la închisoare, cu condamnări variind între 11 şi 37 de ani de detenţie.
Gruparea este acuzată de forţele de ordine că s-a aflat în spatele a aproximativ 150 de acte infracţionale din 2009.
De regulă, bombele sale conţin cantităţi mici de explozibili, puşi în oale sub presiune.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.