Chiar dacă încearcă să recupereze ostaticii prin discuţii indirecte cu Hamas şi prin operaţiuni militare în Fâşia Gaza, Israelul i-a declarat pe unii dintre cei dispăruţi ca fiind morţi în captivitate, o măsură menită să ofere rudelor îngrijorate o oarecare linişte, relatează Reuters.
O comisie medicală formată din trei persoane a analizat înregistrările video de la raidul din 7 octombrie al atacatorilor palestinieni în sudul Israelului pentru a căuta semne de răni letale printre cei răpiţi şi a coroborat aceste date cu mărturiile ostaticilor eliberaţi în timpul armistiţiului de o săptămână din Gaza, care s-a încheiat vineri. Acest lucru poate fi suficient pentru a stabili că un ostatic a murit, chiar dacă niciun medic nu a pronunţat în mod oficial decesul examinându-i corpul, a declarat Hagar Mizrahi, oficial în cadrul Ministerului Sănătăţii, care conduce grupul creat ca răspuns la o criză aflată acum deja în a treia lună.
"Constatarea decesului nu este niciodată o chestiune uşoară şi cu siguranţă nu în situaţia în care suntem", a declarat ea pentru Radio Kan din Israel. Comisia, a explicat ea, răspunde "dorinţei familiilor celor răpiţi în Gaza de a şti cât mai multe lucruri".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Dintre cele aproximativ 240 de persoane răpite, 108 au fost eliberate de Hamas în schimbul eliberării de către Israel a zeci de deţinuţi palestinieni, precum şi a intensificării transporturilor de ajutoare umanitare către Gaza. De la armistiţiu, autorităţile israeliene au declarat şapte civili şi un colonel al armatei ca fiind morţi în captivitate.
Israelul afirmă că 137 de ostatici au rămas în Gaza, starea lor nefiind precis cunoscută.
De altfel, acest lucru nu a fost confirmat de Hamas. Mişcarea a declarat anterior că zeci de ostatici au fost ucişi în raidurile aeriene israeliene, a ameninţat că va executa ea însăşi ostaticii şi a sugerat că unii ostatici se află în mâinile altor facţiuni armate palestiniene.
Ostaticii au fost ţinuţi în secret, în ciuda apelurilor Israelului către Crucea Roşie de a organiza vizite şi de a verifica starea lor de sănătate.
Mizrahi a declarat că ea şi colegii ei - un medic legist şi un medic specialist în traume fizice - au vizionat "din nou şi din nou, cadru cu cadru" videoclipuri filmate chiar de atacatorii Hamas, înregistrări video de pe telefoanele mobile ale martorilor palestinieni şi imagini de pe camerele de supraveghere cu luarea de ostatici. Acest lucru le-a permis să vadă rănile care pun în pericol viaţa şi să identifice orice încetare a respiraţiei sau a altor reflexe esenţiale. Alte considerente au fost tratamentul dur la care ostaticii au fost supuşi de răpitori, şansele reduse de a primi îngrijiri medicale adecvate în Gaza şi relatările privind moartea unor foşti colegi ostatici.
Grupul de experţi s-a consultat cu un expert religios, a mai spus Mizrahi, având în vedere legile evreieşti care împiedică o văduvă să se recăsătorească, cu excepţia cazului în care decesul ei este recunoscut în mod oficial de către autorităţi. Mizrahi a precizat că fiecare constatare a decesului trebuie să fie aprobată în unanimitate.
RISC DE EROARE
Riscul de a greşi a fost pus în evidenţă în cazul lui Emily Hand, care a dispărut la 7 octombrie şi al cărei tată, Tom, a fost informat iniţial "neoficial" că a fost ucisă. Fata fusese de fapt luată ostatică şi a fost eliberată în timpul armistiţiului.
Totuşi, alteori, o înmormântare poate reprezenta totuşi o barieră psihologică pentru rudele îndurerate. Săptămâna trecută, armata israeliană - care are unităţi rabinice şi de informaţii care cercetează câmpurile de luptă din Gaza în căutarea de informaţii despre soarta soldaţilor pierduţi, precum şi a rămăşiţelor ostaticilor - l-a declarat mort pe Shaked Gal, un recrutat dispărut la 7 octombrie. Mama sa, Sigalit, a declarat într-o postare pe Facebook adresată tânărului de 19 ani că nu va respecta perioada de doliu tradiţional evreiesc pentru el "până când corpul tău nu va fi returnat".
Mizrahi a declarat că grupul său de experţi nu a întâlnit încă o familie care să refuze să accepte deciziile sale, dar că este pregătită pentru asta. "Suntem aici pentru a oferi partea profesională. Nu dezbatem sau nu ne confruntăm, Doamne fereşte, cu familiile cu privire la decizia lor şi le acceptăm alegerile cu înţelegere", a spus ea.
Până acum, armata a recuperat corpurile unui soldat captiv şi a doi ostatici civili şi a eliberat un soldat în cadrul unei operaţiuni de salvare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.