Preşedintele turc Recep Erdogan susţine, duminică, un miting electoral la Sarajevo pentru turcii expaţi, un eveniment care a stârnit controverse în Bosnia.
Austria şi Olanda au anunţat în luna aprilie că vor interzice orice fel de campanie electorală a politicienilor turci pe teritoriul lor.
O acţiune similară era puţin probabilă în Sarajevo, având în vedere că liderul musulmanilor bosniaci Bakir Izetbegovic a participat la nunta fiicei lui Erdogan în 2016.
Partidul lui, SDA, este văzut ca apropiat celui condus de Erdogan, AKP, care, potrivit presei din regiune, urmează să îşi deschidă o filială în Bosnia.
„Vom arăta că (Erdogan, n.r.) are prieteni şi că ei sunt mândri de el”, a spus Izetbegovic săptămâna trecută. Liderul turc „nu este plăcut în Vest şi sunt mulţi bosniaci (musulmani) frustraţi care nu îl vor în ţara asta”, a mai spus el.
„Care este problema? Problema este că e un lider musulman puternic pe care nu l-am avut de mult timp”. Un grup de pe Facebook care susţine sosirea lui Erdogan a transmis „bun venit protectorului musulmanilor în lume”.
De cealaltă parte, grupul Sarajevans a făcut apel la cetăţenii Bosniei să spună „nu” mitingului şi politicii externe a Turciei, precum şi amestecului ţării în politica Bosniei.
Mulţi văd vizita lui Erdogan ca un început al unui nou imperiu Otoman. Dino Mustafic, proeminent regizor de teatru, a catalogat ironic evenimentul ca „un miting emoţional şi romantic din timpuri coloniale” în care „oamenii săraci îşi vor aplauda euforic sultanul”.
Liderul sârb bosniac Milord Dodik şi-a exprimat regretul că liderul turc a „intervenit mult” în problemele Bosniei.
Turcia are relaţii foarte bune cu Bosnia, iar companiile turceşti au jucat un rol major în reconstrucţia ţării după războiul inter-etnic din anii 1990.
Jumătate dintre cei 3,5 milioane de cetăţeni ai Bosniei sunt musulmani, o treime sunt sârbi, iar croaţii reprezintă 15% din populaţie. În Europa trăiesc 3 milioane de turci cu drept de vot, dintre care 1,4 milioane, în Germania.
Sunt aşteptaţi susţinători ai lui din diverse părţi ale Europei - Germania, Austria, Belgia, Olanda, ţările scandinave, Italia şi Ungaria.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.