Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat miercuri că ratificarea aderării Suediei la NATO va ajunge în Parlamentul de la Ankara abia la toamnă, când se redeschide sesiunea, iar între timp aşteaptă ca autorităţile de la Stockholm să ia anumite măsuri "împotriva terorismului", relatează Reuters.
Ankara a blocat luni de zile ratificarea candidaturii Suediei la NATO, acuzând această ţară că face prea puţin împotriva persoanelor pe care Turcia le consideră terorişti, în principal kurzi membri ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), aflat în afara legii.
Luni, în ajunul summitului NATO de la Vilnius, unde urma să aibă şi o întâlnire bilaterală cu preşedintele american Joe Biden, Erdogan a fost de acord să-şi ridice veto-ul şi a anunţat că va transmite spre ratificare Parlamentului aderarea Suediei la NATO, dar nu a precizat când.
Într-o conferinţă de presă susţinută miercuri după summitul NATO de la Vilnius, Erdogan a declarat că Suedia va oferi Turciei o foaie de parcurs privind paşii pe care îi va face înainte ca ratificarea să fie trimisă Parlamentului.
Parlamentul Turciei îşi închide sesiunea la sfârşitul acestei săptămâni şi se va reuni din nou abia în octombrie.
"Când se va redeschide, cred că preşedintele Parlamentului nostru va înainta acest document printre acordurile internaţionale. Locul principal de aprobare este Parlamentul, apoi va veni la mine pentru aprobare", a declarat miercuri Erdogan. "Vrem ca acest proces să se încheie cât mai curând posibil", a adăugat el.
La rândul său, Ungaria, care de asemenea nu a ratificat documentul de aderare la NATO al Suediei, a declarat că acest lucru se va întâmpla la toamnă, în noua sesiune parlamentară.
Suedia şi Finlanda au depus anul trecut cererea de aderare la NATO ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina, renunţând la politica de nealiniere militară pe care au avut-o în deceniile Războiului Rece.
Erdogan a declarat că, între timp, se aşteaptă ca Suedia să ia măsuri concrete împotriva terorismului, conform acordului lor, adăugând că Stockholmul va sprijini, de asemenea, actualizarea acordului vamal al Turciei cu Uniunea Europeană, precum şi călătoriile fără vize al turcilor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Turcia are de gând ca un grup pentru reforme europene să fie reactivat după ce Ankara va aproba aderarea Suediei la NATO.
Turcia încearcă să intre într-o nouă perioadă de îmbunătăţire a legăturilor cu Occidentul, a declarat marţi un oficial turc de rang înalt pentru Reuters.
PROBLEME CU ALIATUL NAŢIONALIST?
Separat, un oficial de rang înalt a declarat miercuri pentru Reuters că guvernul lui Erdogan va purta discuţii pe tema ratificării aderării Suediei cu partidul naţionalist cu care este aliat în parlament. Partidul Mişcării Naţionaliste (MHP) a părut să aibă o opinie negativă în această privinţă. Liderul MHP, Devlet Bahceli, a declarat marţi că Suedia nu a reuşit să se distanţeze de terorism, dar a adăugat că Erdogan va lua decizia finală cu privire la cererea de aderare a Suediei.
Partidul AK al lui Erdogan se bazează pe MHP pentru o majoritate parlamentară, necesară pentru a impune ratificarea. Celelalte partide din parlament nu au spus dacă vor susţine demersul.
"Vor exista contacte cu MHP fie din partea preşedintelui, fie din partea unor niveluri înalte ale guvernului", a declarat oficialul. "Comentariile lui Bahceli nu sunt pe deplin compatibile cu paşii care au fost făcuţi până acum. Evoluţiile din spatele scenei şi raţionamentul pentru decizia care a fost luată vor fi transmise lui Bahceli şi altor directori MHP", a mai declarat sursa Reuters.
Ankara se aşteaptă, de asemenea, la ridicarea unor restricţii economice "implicite", inclusiv a embargourilor şi a restricţiilor privind comerţul cu arme, de către Suedia, precum şi de către alte ţări din UE şi NATO, a mai spus oficialul.
O declaraţie emisă luni de Turcia şi Suedia stipulează că Suedia a reiterat că nu va oferi sprijin grupurilor kurde şi că va sprijini în mod activ eforturile de revigorare a procesului de aderare a Turciei la UE.
PKK este considerat o organizaţie teroristă de către Turcia, UE şi Statele Unite.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.