”Să respingem tendinţa” naţionalismului, a îndemnat miercuri Emmanuel Macron în discursul pe care l-a susţinut în Congresul Statelor Unite, relatează AFP.
”Să ne scriem noi înşine istoria, să scriem viitorul pe care-l vrem. Trebuie să ne structurăm împreună răspunsurile faţă de provocările mondiale cu care ne confruntăm”, a scandat preşedintele francez, în ultima zi a vizitei sale de stat în Statele Unite.
”Am putea să alegem izolaţionismul, replierea, naţionalismul. Acest lucru poate fi atrăgător, un remediu temporar la temerile noastre. Însă închiderea uşii lumii nu o va împiedica să continue să evolueze şi să se schimbe”, a spus el.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Trebuie să ne ţinem ochii deschişi şi să fim conştienţi de noi riscuri. Eu sunt convins că dacă ne deschidem ochii larg vom fi mai puternici”, a spus şeful statului francez.
”Noi nu vom lăsa naţionalismul să ne priveze de o prosperitate mai mare”, a declarat el.
”Dacă nu acţionăm în comunitatea mondială, sunt convins că instituţii internaţionale ca ONU, NATO nu vor mai fi în măsură să-şi exercite influenţa stabilizatoare”, a avertizat şeful statului francez, îndemnând să se implementeze o ”nouă formă de multilateralism”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...