Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat luni că a început evaluarea administrării vaccinului pentru Covid-19 al Pfizer/BioNTech copiilor cu vârste cu vârste de 5-11 ani, transmite Reuters.
Pfizer şi partenera sa germană BioNTech au transmis săptămâna trecută date care susţin utilizarea vaccinului lor ARNm copiilor mici.
S-a constatat că vaccinul induce un răspuns imun puternic la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani, într-un studiu clinic cu 2.268 de participanţi, au spus companiile luna trecută.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Agenţia Europeană a Medicamentului a declarat că va analiza datele referitoare la vaccin, cunoscut sub numele de Comirnaty, inclusiv rezultatele unui studiu clinic în curs.
În prezent, vaccinul nu este permis pentru acea grupă de vârstă. Cu toate acestea, a fost autorizat pentru utilizare la copii cu vârsta de peste 12 ani atât în Statele Unite, cât şi în Uniunea Europeană.
În timp ce copiii sunt mai puţin expuşi la forme grave de Covid-19, aceştia pot răspândi virusul către alţii, inclusiv persoanelor vulnerabile cu risc mai mare de boli severe.
Avizul Comisiei pentru medicamente pentru uz uman a EMA va fi transmis Comisiei Europene, care va emite o decizie finală cu privire la această chestiune.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.