Elon Musk, fondatorul Tesla şi SpaceX, pare să continue atacurile la adresa scafandrului britanic pe care l-a numit anterior ca fiind „pedofil”, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Într-un răspuns pe Twitter, Musk a afirmat: „Nu ţi se pare ciudat că Unsworth nu m-a dat în judecată? I-au fost oferite serviciile unui avocat pe gratis”. Comentariul cărui i-a dat replica era: "Devotamentul tău pentru  fapte şi adevăr ar fi fost minunat dacă s-ar fi aplicat şi în momentul în care ai numit pe cineva pedofil"

Musk a continuat: „Ai investigat situaţia? Bănuiesc că răspunsul este nu. De ce?”

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Musk a fost criticat dur luna trecută după ce l-a numit pe scafandrul britanic Vernon Unsworth, care a contribuit la salvarea copiilor prinşi într-o peşteră din Thailanda, un „pedofil”.

Unsworth criticase anterior un mini-submarin trimis de Musk pentru a ajuta operaţiunea de salvare şi i-a transmis fondatorului Tesla că poate „să îl bage acolo unde îl doare”.

Musk a răspuns numindu-l pe Unsworth un „pedofil”, pentru ca apoi să adauge: „Fac pariu pe un dolar semnat că este adevărat”. El a şters apoi postările.

El nu a prezentat dovezi în acest sens şi nici nu a pretins că ar avea. Ulterior, şi-a cerut scuze după ce Unsworth a ameninţat că îl va da în judecată iar investitorii Tesla au publicat o scrisoare deschisă prin care îi cereau lui Musk să îşi prezinte scuzele.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.