Actualul preşedinte al Egiptului, Abdel Fattah al-Sisi, a fost reales cu 97% din voturi, fiind vorba de acelaşi număr de voturi cu care a câştigat şi prima oară, acum patru ani, conform anunţului comisiei electorale, scrie Reuters.
Totuşi, prezenţa la vot a fost mai scăzută decât în 2014, fiind situată la 41%, în ciuda eforturilor de a aduce la vot cât mai mulţi egipteni.
Singurul contracandidat al lui Sisi a fost un susţinător al său, după ce toţi ceilalţi candidaţi şi-au întrerupt campaniile în ianuarie. Principalul adversar a fost arestat şi managerul său de campanie a fost agresat fizic.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sisi a declarat că îşi doreşte mai mulţi candidaţi şi că nu a avut nicio legătură cu retragerile celorlalţi.
Comisia electorală susţine că votul a fost unul liber şi corect.
Televiziunea de stat i-a portretizat pe cei care nu votează drept trădători ai Egiptului. Unele persoane au declarat că au primit mâncare şi bani pentru a vota, conform presei locale şi internaţionale, fără să fie specificat cine a făcut ofertele.
Oficialii susţin că dacă asemenea incidente au avut loc, nu au fost sponsorizate de stat.
Rusia l-a felicitat pe Sisi înainte de anunţarea rezultatelor oficiale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.