Ecuadorul va întrerupe curentul electric la nivel naţional pentru întreţinerea sistemului electric al ţării în cursul nopţii de miercuri spre joi, de la ora locală 22.00, până joi la ora 6.00, a anunţat duminică guvernul într-un comunicat, potrivit Reuters.
Măsura vizează "întreţinerea preventivă" în instalaţiile Sistemului Naţional de Transport şi în reţeaua de distribuţie a energiei electrice, se arată în comunicat.
Lucrările de transmisie vor costa aproximativ 1,19 milioane de dolari, în timp ce întreţinerea în distribuţie va costa aproximativ 1 milion de dolari.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Întreruperea alimentării vine în contextul în care Ecuadorul se confruntă cu o secetă gravă care afectează barajele hidroelectrice, care furnizează cea mai mare parte a energiei din ţară.
"Acest program a fost ales cu un sentiment de responsabilitate, cu scopul de a nu afecta viaţa de zi cu zi a ecuadorienilor şi productivitatea ţării", se arată în comunicatul emis de biroul preşedintelui Daniel Noboa.
Administraţia Noboa a ordonat anterior întreruperi ale alimentării cu energie electrică în perioade de penurie de energie.
În iunie, oficialii au dat vina pentru o întrerupere la nivel naţional pe liniile de transmisie defecte şi pe întreţinerea insuficientă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.