Guvernul ecuadorian a făcut mai mult decât să-l primească pe Julian Assange, căruia i-a acordat azil în ambasada sa la Londra, şi anume l-a spionat, dezvăluie cotidianul britanic The Guardian într-o anchetă, publicată miercuri, în colaborare cu site-ul de investigaţii Focus Ecuador, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Australianul în vârstă de 46 de ani, fondatorul WikiLeaks, s-a refugiat în iunie 2012 în Ambasada Ecuadorului pentru a scăpa de o extrădare către Suedia, unde era căutat de la sfâşitul lui 2010 în legătură cu acuzaţii de viol şi agresiune sexuală, pe care le respinge.

Potrivit The Guardian, care citează documente aparţinând serviciilor ecuadoriene de informaţii, Quito a organizat o operaţiune cu un buget de cinci milioane de dolari (4,2 milioane de euro) - menită iniţial să-l ”protejeze” şi să-l ”susţină” pe Assange, după care a evoluat către o supraveghere sistematică a faptelor şi gesturilor sale.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În vederea efectuării acestei supravegheri, Guvernul ecuadorian a făcut apel la serviciile unei societăţi de securitate care închiria un apartament în apropierea ambasadei, dar şi la agenţi sub acoperire şi chiar la poliţia britanică.

”Personalul în domeniul securităţii înregistra în detaliu activităţile zilnice ale lui Assange şi interacţiunile sale cu personalul ambasadei, echipa sa juridică şi alţi vizitatori. Ei au documentat, de asemnea, schimbul dispoziţiei acestuia”, scrie ziarul.

Operaţiunea - numită ”Operaţiunea Hotel” - a primit unda verde a lui Rafael Correa, la acea vreme preşedinte.

Rapoartele întocmite în cadrul acestei supravegheri includ înregistrări video sau informaţii despre persoane primite de Julian Assange.

The Guardian scrie că Assange a reuşit să pătrundă în sistemul informatic al ambasadei şi  să ”intercepteze” ”comunicaţii oficiale şi personale”.

WikiLeaks a dezminţit aceste acuzaţii, pe Twitter, denunţând o ”defăimare” şi promiţând să ducă acest caz în faţa justiţiei.

Relaţiile s-au degradat, în ultimele luni, între Ecuador şi Julian Assange.

Deranjat de anumite luări de pozişie ale australianului, Quito i-a tăiat în martie sistemele de comunicaţii cu exteriorul.

Preşedintele ecuadorian Lenin Moreno, care i-a succedat lui Rafael Correa în mai 2017, a reiterat în februarie promisiunea de a continua să-l protejeze.

Dacă iese din ambasadă, Assange riscă să fie arestat şi apoi extrădat şi judecat în Statele Unite din cauza publicării de către WikiLeaks, în 2010, a numeroase secrete militare şi documente diplomatice americane, în cea mai mare divulgare de informaţii clasificate din istoria Statelor Unite.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.