Înregistrarea video în care Justin Trudeau îl ironizează pe Donald Trump, la recepţia reginei Elizabeth a II-a a liderilor NATO la Palatul Buckingham, a fost recuperată şi folosită de către echipa democratului Joe Biden într-un montaj în campania electorală, relatează AFP.
”Lumea râde de preşedintele Trump. Ei îl văd cum este cu adevărat: periculos de incompetent şi incapabil să conducă lumea”, se denunţă în clipul democrat.
”Nu-i putem da încă patru ani în calitate de comandant suprem”, se îndeamnă în clip.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Imaginile au fost preluate de echipa lui Biden la câteva ore după ce au fost dezvăluite.
Postul canadian a decriptat cele câteva replici din această conversaţie şi a difuzat imaginile subtitrate.
Premierul britanic în exerciţiu Boris Johnson îl întreabă pe preşedintlee francez Emmanuel Macron ”de-asta ai întârziat?”.
Trudeau, care tocmai se întânise cu Trump, înaintea summitului NATO, evocă o ”conferinţă de presă neanunţată”.
”O, da, da, a anunţat...”, a spus premierul zâmbind. ”Se putea vedea echipa sa, căreia i-a căzut faţa”, a adăugat el.
Trudeau discuta cu Macron, johnson, premierul olandez Mark Rutte şi prinţesa Anne, fiica reginei Elizabeth a II-a.
Aceste imagini au fost împărtăşite şi comentate abundent pe reţele de socializare, considerate un simbol al unui Trump izolat şi ironizat de aliaţi, în timp ce este ameninţat de destituire, cu un an înainte de alegerile prezidenţiale în care candidează la al doilea mandat
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...