Dreapta populistă şi-a anunţat luni plecarea din Guvernul norvegian de coaliţie, în semn de protest faţă de repatrierea din Siria a soţiei unui jihadist săptămâna trecută, căreia i se opunea, relatează AFP.
Această plecare de la putere a Partidului Progresului (Frp, antimigraţie) privează Guvermul de dreapta de majoritate în Parlament.
Însă ea nu antrenează neapărat prăbuşirea coaliţiei conduse de către conservatorii premierului Erna Solberg.
Ministrul norvegian al Finanţelor Siv Jensen a demisionat luni, iar formaţiunea din care face parte, Partidul Progresului, a anunţat că nu mai susţine Guvernul condus de Erna Solberg, denunţând susţinerea unei femei suspectate că a intrat în rândul grupării jihadiste Statul Islamic (SI), scrie Reuters.
În urma plecării altor şase miniştri din partidul populist de dreapta din Guvern, premierul a anunţat că intenţionează să rămână la putere cu un Executiv minoritar.
Siv Jensen a deplâns, într-o conferinţă de presă, faptul că a fost nevoită să accepte ”un număr prea mare de compromisuri”, dar a anunţat că vrea să păstreze dialogul cu Erna Solberg.
Ea a anunţat că a luat această hotărâre în urma deciziei Guvernului, săptămâna trecută, de a ajuta să se întoarcă în Norvegia o femeie care a plecat să intre în SI în 2013. Arestată împreună cu cei doi copii, ea a cerut să fie repatriată din Siria, pentru ca unul dintre copii să poată primi îngrijiri.
Partidul Progresului nu se opune întoarcerii copiilor, însă nu vrea ca Guvernul să susţină în vreun fel repatrierea adulţilor.
Această polemică reflectă dezbateri în mai multe alte ţări europene pe tema întoarcerii jihadiştilor.
Norvegiana aflată la originea acestei crize guvernamentale neagă că a intrat în SI şi se declară pregătită să coopereze cu poliţia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.