Negocieri de pace, de două zile, cu privire la conflictul sirian, între Rusia, Iran şi Turcia, s-au încheiat vineri, în Kazahstan, fără progrese notabile în privinţa înfiinţării unui comitet constituţional, menit să găsească o soluţie la războiul care devastează ţara, relatează AFP.
Potrivit unui comunicat comun, publicat la finalul acestor discuţii, formarea acestui comitet a fost abordată, iar emisarul ONU pentru Siria Geir Pedersen a participat la discuţii, însă sunt necesare noi negocieri la Geneva în vederea ajungerii la un rezultat.
Emisarul Rusiei pentru Siria, Aleksandr Lavrentiev, a anunţat joi că ”mai multe puncte obscure” încetinesc înfiinţarea comitetului constituţional, care vizează să permită relansarea procesului politic de soluţionare a conflictului.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Lansat la începutul lui 2017, procesul de la Astana, capitala Kazahstanului, redenumită recent Nursultan, a eclipsat treptat negocierile sub egida ONU între regimul lui Bashar al-Assad şi opoziţie, incapabile să găsească o soluţie definitivă care să pună capăt unui război soldat, din 2011, cu peste 370.000 de morţi.
El are loc la iniţiativa Rusiei şi Iranului, aliatele Damascului, în coordonare cu Turcia, susţinătoarea unor grupări rebele, fără implicarea Washingtonului.
Acest proces ilustrează rolul de neocolit al Moscovei, a cărei intervenţie militară, în septembrie 2015, a permis regimului al-Assad, aflat la acea vreme în dificultate, să răstoarne situaţia.
Ultimele sesiuni de negocieri au dat, cu toate acestea, puţine rezultate, iar Rusia exercită presiuni în vederea înfiinţării unui comitet constituţional.
Potrivit planului ONU, acesta ar urma să fie alcătuit din 150 de membri - 50 din partea puterii, 50 a opoziţiei şi 50 desemnaţi de ONU, care să reflecteze reflecţia experţilor şi reprezentanţilor societăţii civile.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...