Două partide de extremă dreapta care fac parte din coaliţia guvernamentală a premierului israelian Benjamin Netanyahu au anunţat marţi că nu susţin acordul privind eliberarea ostaticilor Hamas examinat de către Guvern, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Partidul Sionismul Religios, condus de către ministrul Finanţelor Bezalel Smotrich consideră că ”acordul sugerat este prost, iar noi nu trebuie să fim de acord cu el. Este prost pentru securitatea Israelului, pentru ostatici şi pentru militarii (israelieni)”.

”Singura cale de întoarcere acasă a ostaticilor este continuare exercitării de presiuni militare asupra Hamas până la capitularea sa totală”, consideră formaţiunea.

Ministrul Securităţii Naţionale, Itamar Ben Gvir, liderul Partidului Puterea Evreiască consideră că ”va fi foarte greu să susţină acordul” şi subliniază că ”cererea noastră este un acord de eliberare a tuturor (ostaticilor), dar în condiţiile noastre”.

CNN comentează că aceste declaraţii arată că cele două formaţiuni nu au văzut încă întregul acord.

Nici Smotrich şi nici Ben Gvir nu fac parte din Cabinetul de Război, dar fac parte din Cabinetul de Securitate.

Guvernul israelian cere ca cel puţin 50 de ostatici să fie eliberaţi în cadrul acordului examinat marţi - câte zece pe zi, timp de cinci zile -, a declarat CNN o sursă din Guventul israelian.

Guvernul israelian este pregătit să lărgească acest acord, în cazul în care Hamasul este pregătit să elibereze alţi ostatici, potrivit acestei surse.

În zilele de ”pauză”, Israelul nu va survola Fâşia Gaza cu drone timp de cel puţin şase ore, potrivit unei surse la curent cu negocierile.

Potrivit acestui eventual acord, Hamasul va aduna alte femei şi alţi copii ostatici în perioada ”pauzei”, un lucru pe care a subliniat că nu-l poate face până la o încetare a focului susţinută.

Această încetare temporară a focului poate fi prelungită în vederea eliberării altor ostatici.

Hamasul a cerut în cadrul negocierilor sute de TIR-uri cu ajutoare - majoritatea cu combustibil.

Combustibilul este esenţial în desfăşurarea operaţiunilor militare ale Hamas şi în ventilarea reţelei de tuneluri din Fâşia Gaza.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.