Două ceremonii de învestire prezidenţială concurente sunt prevăzute luni în Afganistan - una pentru Ashraf Ghani, reales în septembrie, cealaltă pentru Abdullah Abdullah, clasat al doilea - în timp ce Guvernul de la Kabul, slăbit de aceste certuri, urmează să negocieze în curând viitorul ţării cu talibanii, relatează AFP.
Scenariul aminteşte cele mai negre momente ale scrutinului din 2014, pe care cei doi protagonişti afirmau, de asemenea, că l-au câştigat.
Abdullah, care denunţa atunci fraude ”industriale”, nu şi-a organizat atunci învestirea. După trei luni de criză constituţională şi o mediere a Statelor Unite, el a acceptat un post de şef al Executivului.
Un asemenea deznodământ nu este, pentru moment, pe ordinea de zi, iar Afganistanul se îndreaptă către o criză instituţională profundă.
Discuţii de ultim moment vizând să găsească un compromis au durat până duminică noaptea spre luni târziu, dar fără succes.
Luni dimineaţa, un purtător de cuvânt al lui Ghani a anunţat că ceremonia, prevăzută luni dimineaţa, a fost amânată luni după-amiaza.
La rândul său, un purtător de cuvţnt al lui Abdullah, Faraidoon Khwazoon, a declarat pentru AFP că ceremonai celui de-al doilea urma să aibă loc, aşa cum s-a prevăzut, luni dimineaţa, adăugând însă că ”lucrurile se pot schimba”.
În orice caz, momentul nu putea fi mai prost ales, întrucât un dialog interafgan urmează să reunească marţi talibanii, autorităţile, opoziţia şi societatea civilă într-o încercare de a găsi un teren de înţelegere asupra viitorului ţării. Disensiunile din Executiv nu pot decât slăbi Kabulul şi consolida poziţiile insurgenţilor.
Aceste negocieri, prevăzute în acordul de la 29 februarie de la Doha între Statele Unite, ar urma să fie amânate. Ashraf Ghani refuză să onoreze unul dintre principalelel puncte ale acestui acord - neratificat de către Guvernul său -, şi anume eliberarea a până la 5.000 de prizonieri talibani, în schimbul eliberării a până la 1.000 de membri ai forţelor afgane.
”Talibanii vor spune echipei Guvernului să-şi rezolve problemele interne şi apoi să vină la discuţii”, preconizează analistul Atta Noori, contactat de AFP. ”Unitatea este singura lor opţiune, dacă vor să câştige la masa negocierilor”.
Talibanii - care se opun în continuare alegerilor în Afganistan - nu au recunoscut niciodată Guvernul Afganistanului.
”INTERESE PERSONALE”
Din cauza foarte puţinelor idei noi, cei doi politicieni au pierdut, de asemenea, încrederea unei mari părţi a populaţiei.
”Este imposibil să ai doi preşedinţii într-o singură ţară”, subliniază Ahmad Jawed, un şomer în vârstă de 22 de ani, care le cere candidaţilor ”să-şi pună interesele personale de o parte şi să se gândească mai ales la ţara lor în loc să se bată pe putere”.
”Ei au făcut promisiuni în timpul campaniilor lor, dar nu le respectă”, deplânge Noman Formuli, un locutior din Kabul. ”Au promis să aducă securitate, au eşuat. Au promis locuri de muncă pentru ţară, au eşuat”, observă acest tânăr, în vârstă de 24 de ani.
Rezultatele definitive ale alegerilor prezidenţiale, organizate în septembrie, au fost anunţate abia în februarie, din cauza depunerii de către candidaţi a 16.500 de plângeri cu privire la nereguli.
Între timp, confruntările armate s-au reluat după ce insurgenţii au pus capăt la 2 martie unui armistiţiu de nouă zile şi şi-au reluat ofensiva împotriva forţelor de securitate afgane, omorând zeci de persoane într-o săptămână.
Capitala nu a fost cruţată, unde a avut loc un atac revendicat de gruparea Statul Islamic, soldat cu 32 de morţi şi zeci de răniţi, vineri.
Ashraf Ghani a obţinut 50,64% din cele 1,8 milioane de voturi luate în calcul. Abdullah Abdullah, care aobţinut doar 39,52% din sufragii, a catalogat aceste rezultate o ”trădare naţională”.
Armistiţiul parţial, în cursul căruia numărul atacurilor a scăzut dramatic, a fost impus de Washington insurgenţilor ca o condiţie prelabilă acordului semnat la Doha la 29 februarie.
Potrivit acestui text, Statele Unite se angajează la o retragere completă a trupelor străine în decurs de 14 luni, în schimbul unor garanţii din partea talibanilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...