Poliţia metropolitană redeschide o anchetă privind încălcarea reglementărilor Covid la o reuniune de Crăciun organizată la sediul Partidului Conservator, transmite BBC.
O înregistrare video a evenimentului, la care consilierii au fost invitaţi să "jingle and mingle", a fost publicată de Sunday Mirror.
Poliţia a declarat că nu va investiga presupusele întâlniri de la casa de la ţară a premierului, Chequers, când Boris Johnson era premier, dar cercetează un eveniment din Parlament, pe 8 decembrie 2020.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit site-ului Guido Fawkes, acest eveniment l-a implicat pe Sir Bernard Jenkin, deputat conservator.
Sir Bernard Jenkin face parte din Comisia pentru privilegii a Camerei Comunelor, care a publicat luna trecută un raport extrem de critic la adresa lui Johnson.
El a declarat pentru BBC că nu este potrivit să comenteze o anchetă în curs de desfăşurare.
Boris Johnson - care a demisionat din funcţia de deputat cu un atac usturător la adresa comisiei - l-a acuzat pe Sir Bernard de "ipocrizie monstruoasă" dacă acuzaţiile de pe site-ul Guido Fawkes sunt adevărate.
Deputatul conservator Virginia Crosbie şi-a cerut scuze pentru că a participat la eveniment în timp ce erau în vigoare restricţiile Covid.
Poliţia metropolitană a investigat petrecerea din decembrie 2020 încă de anul trecut, după ce a apărut o fotografie care îl arată pe fostul candidat la primăria Londrei, Shaun Bailey, şi pe consilierii conservatori ridicând pahare, când socializarea în interior era interzisă în zonă.
În noiembrie, poliţia metropolitană a declarat că nu a întreprins nicio altă acţiune împotriva lui Bailey sau a celorlalţi din imagine.
Acum, poliţiştii au precizat că redeschid ancheta, deoarece înregistrarea video publicată de Mirror nu a fost furnizată anterior ofiţerilor.
O invitaţie la adunare, văzută de BBC, îi invita pe oameni la o petrecere "jingle and mingle".
Shaun Bailey a declarat anterior că îşi cere scuze "fără rezerve" pentru eveniment, despre care a spus că s-a "transformat în ceva" după ce a plecat.
El a susţinut că a fost "foarte supărat din cauza videoclipului", deoarece "nu l-a mai văzut niciodată".
Între timp, Poliţia a transmis că nu va lansa o investigaţie privind potenţiala încălcare a regulilor între iunie 2020 şi mai 2021 la Downing Street şi Chequers.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...